Fiind cameramanul televiziunii secţiei române din Ujgorod, eram convinsă, că minitabăra de creaţie de la raionul Teceu din Transcarpatia va fi pentru mine ceva de rutină, deoarece reportajele şi interviurile planificate de Corbii Albi nu însemnau pentru mine noutăţi . Întâlnindu-mă însă la Apşa de Jos – în localitatea cu cea mai mare comunitate română din sudul Transcarpatiei – cu Csaba Szabó şi Mirela Cara, mi-am dat seama, că da, poate deveni şi această încursiune jurnalistică una interesantă şi mai ales aducătoare de nou.
Nu tematicile erau noi – la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Apşa de Jos am filmat de cel puţin patru ori până acum – , ci modul de abordare a tematicilor de către Corbii Albi.
La lucru. Nina Muntean filmează, Csaba Szabó se preface că se pricepe la etnografie, doamna Botoş explică cu multă dăruire
Da, Corbii Albi întreabă altfel, decât noi, cei din Transcarpatia. Ei abordează tematicile prin altă prismă, căutând răspunsuri la întrebări mult mai complexe, decât ale noastrei, cei obişnuiţi cu aspectele specifice ale convieţuirii româno-maghiaro-ucrainiene în această parte a Ucrainei.
Alături de Mirela Cara parcă mi s-a conturat un alt cadru al convieţuirii, unul care este palpabil prin balanţa calităţii, unul care este comparabil cu alte tipuri de convieţuiri, cum ar fi în Transilvania, unde în multe localităţi din judeţele Satu Mare, Sălaj, Mureş, Harghita şi Covasna – ba chiar şi în alte judeţe – românii majoritari în România trăiesc în minoritate.
Mirela Cara şi Nina Munteanu... la lucru în muzeu
Era foarte interesant să filmez cu Csaba Szabó în faţa primăriei din Solotvino (Slatina, Aknaszlatina), unde Csaba dorea ca fundal cele trei steaguri de pe frontispiciul primăriei: cea a românilor, a maghiarilor şi a ucrainienilor. „Ce o fi aşa interesant în acest fapt? De ce e aşa mare lucru pentru Csaba, ceea ce pentru noi este absolut normal, adică identificarea naţiunilor prin steagul lor”, aceste întrebări mă preocupau, până filmam interviurile lui Csaba cu primarul român al Slatinei Iurij Ukhal şi cu viceprimarul maghiar, Kocserha János.
Primarul român, Iurij Ukhal, la lucru. Steagurile naţiunilor din orăşel, prezente.
Ar fi o exagerare să spun, că am fost şocată de cele povestite de Csaba despre „lupta steagurilor” din Transilvania, dar oricum mi-au dat de gândit cele povestite. Şi acele idei care mi-au venit în minte, nu m-au făcut bucuroasă deloc, deoarece gândurile mele s-au dus spre aceia, care sunt acum pe front, datorită unui conflict care avea la bază – printre altele – şi intoleranţa etnică.
După trei zile de lucru la Slatina, Teceu şi Biserica Albă – vorbind cu mulţi români, maghiari şi ucrainieni despre acest Babel familial al nostru din această zonă – , am ajuns să înţeleg şi mai bine, de ce îmi place să trăiesc aşa mult în Transcarpatia mea multilingvă
Sentimentele mele au fost formulate foarte tranşant, de Georgina, tânăra unguroaică a Societăţii Carpatica de Colaborare Româno-Ucraineana "Maramureş-Solotvino" – asociaţia fără de care nu ar exista nici bustul lui Ştefan cel Mare şi nici al lui Eminescu în Solotvino – , care la întrebarea lui Csaba, care se referea la sentimentul de ţară mamă (patrie istorică), a răspuns: „Patria mamă pentru mine este Ucraina, că sunt legată de limba ucraineană pe care o predau la şcoală la copii români şi maghiari. Sunt maghiară, dar patria mamă a mea este Ucraina...”
Steagurile ucrainienilor, românilor şi maghiarilor. Primăria din Solotvino (Slatina, Aknaszlatina) din Transcarpatia (Ucraina)
Iată nişte întrebări şi răspunsuri din minitabăra noastră din 3-5 august – trei zile de lucru jurnalistic, din care am învăţat toţi ceva nou.
Unii au învăţat să întrebe „altfel”, alţii să fotografieze „altfel” şi unii au învăţat să vadă lucrurile în contextele lor reale: prin prisma conflictelor fireşti dintre comunităţi care diferă prin ceva: limbă, port, obicei, drapel.
Observaţie red. Civicul Ardelean
Trebuie să amintim că cele văzute de cei de la Corbii Albi au o tradiţie aparte, care ar necesita nişte informaţii suplimentare:
1. Transcarpatica a avut o regiune cu statut de autonomie, care în cadrul URSS era ceva normal!
2. In această regiune era conceput că aici locuiesc naţionalităţi conlocuitoare şi nu minorităţi-majoritari!
3. A învăţa şi limba celuilalt era conceput un lucru corect şi nu unul impus.
4. După plecarea preşedintelui Ianukovici noua conducere introducea printre primele legi Legea limbii de stat. Această a introdus obligativitatea de a se vorbi doar pe limba ucraineană. Acest fapt era miezul problemei ptr care ruşii - care sunt la număr peste 8,5 milioane - sau răsculat şi au cerut separarea de statul Ucraina - de altfel artificial creat in cadrul URSS şi nu pentru a se uni cu Rusia ci să aibă statut autonom aţa cum era timp de 70 de ani. Pentru asta Ei nu prea se pot numi "separatişti"...
5. Deşi avem doar puţine informaţii despre ce se întâmplă cu adevărat în ţara vecină, se poate observa că în Transcarpatica se fac înrolări obligatorii atât în rândul românilor cât şi al maghiarilor, care apoi sunt trimise să lupte cu ruşii (adică ar fi o luptă între minoritari, deşi nu pare să fie lupta lor)...
Fiind cameramanul televiziunii secţiei române din Ujgorod, eram convinsă, că minitabăra de creaţie de la raionul Teceu din Transcarpatia va fi pentru mine ceva de rutină, deoarece reportajele şi interviurile planificate de Corbii Albi nu însemnau pentru mine noutăţi . Întâlnindu-mă însă la Apşa de Jos – în localitatea cu cea mai mare comunitate română din sudul Transcarpatiei – cu Csaba Szabó şi Mirela Cara, mi-am dat seama, că da, poate deveni şi această încursiune jurnalistică una interesantă şi mai ales aducătoare de nou.
Nu tematicile erau noi – la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Apşa de Jos am filmat de cel puţin patru ori până acum – , ci modul de abordare a tematicilor de către Corbii Albi.
Alături de Mirela Cara parcă mi s-a conturat un alt cadru al convieţuirii, unul care este palpabil prin balanţa calităţii, unul care este comparabil cu alte tipuri de convieţuiri, cum ar fi în Transilvania, unde în multe localităţi din judeţele Satu Mare, Sălaj, Mureş, Harghita şi Covasna – ba chiar şi în alte judeţe – românii majoritari în România trăiesc în minoritate.
Era foarte interesant să filmez cu Csaba Szabó în faţa primăriei din Solotvino (Slatina, Aknaszlatina), unde Csaba dorea ca fundal cele trei steaguri de pe frontispiciul primăriei: cea a românilor, a maghiarilor şi a ucrainienilor. „Ce o fi aşa interesant în acest fapt? De ce e aşa mare lucru pentru Csaba, ceea ce pentru noi este absolut normal, adică identificarea naţiunilor prin steagul lor”, aceste întrebări mă preocupau, până filmam interviurile lui Csaba cu primarul român al Slatinei Iurij Ukhal şi cu viceprimarul maghiar, Kocserha János.Primarul român, Iurij Ukhal, la lucru. Steagurile naţiunilor din orăşel, prezente.
Ar fi o exagerare să spun, că am fost şocată de cele povestite de Csaba despre „lupta steagurilor” din Transilvania, dar oricum mi-au dat de gândit cele povestite. Şi acele idei care mi-au venit în minte, nu m-au făcut bucuroasă deloc, deoarece gândurile mele s-au dus spre aceia, care sunt acum pe front, datorită unui conflict care avea la bază – printre altele – şi intoleranţa etnică. 
Steagurile ucrainienilor, românilor şi maghiarilor. Primăria din Solotvino (Slatina, Aknaszlatina) din Transcarpatia (Ucraina)
Iată nişte întrebări şi răspunsuri din minitabăra noastră din 3-5 august – trei zile de lucru jurnalistic, din care am învăţat toţi ceva nou.
Unii au învăţat să întrebe „altfel”, alţii să fotografieze „altfel” şi unii au învăţat să vadă lucrurile în contextele lor reale: prin prisma conflictelor fireşti dintre comunităţi care diferă prin ceva: limbă, port, obicei, drapel.
Trebuie să amintim că cele văzute de cei de la Corbii Albi au o tradiţie aparte, care ar necesita nişte informaţii suplimentare:
1. Transcarpatica a avut o regiune cu statut de autonomie, care în cadrul URSS era ceva normal!
2. In această regiune era conceput că aici locuiesc naţionalităţi conlocuitoare şi nu minorităţi-majoritari!
3. A învăţa şi limba celuilalt era conceput un lucru corect şi nu unul impus.
4. După plecarea preşedintelui Ianukovici noua conducere introducea printre primele legi Legea limbii de stat. Această a introdus obligativitatea de a se vorbi doar pe limba ucraineană. Acest fapt era miezul problemei ptr care ruşii - care sunt la număr peste 8,5 milioane - sau răsculat şi au cerut separarea de statul Ucraina - de altfel artificial creat in cadrul URSS şi nu pentru a se uni cu Rusia ci să aibă statut autonom aţa cum era timp de 70 de ani. Pentru asta Ei nu prea se pot numi "separatişti"...
5. Deşi avem doar puţine informaţii despre ce se întâmplă cu adevărat în ţara vecină, se poate observa că în Transcarpatica se fac înrolări obligatorii atât în rândul românilor cât şi al maghiarilor, care apoi sunt trimise să lupte cu ruşii (adică ar fi o luptă între minoritari, deşi nu pare să fie lupta lor)...
