Marian SULTĂNOIU 28.08.2015
Crin Antonescu apare rar în public - genul „nu bateţi la uşă, ieşim noi din când în când” -, iar când apare, e limpede că-i vine să vomite. Îi pute, maxim, de la clasa politică, stricată la cap, şi până la mediul toxic în care aceasta se exprimă. Ei da, dar chiar fostul lider liberal, aşa cum pare să-şi reamintească, vag, este acela care a făcut să explodeze biogazul.
"Suntem, din punct de vedere politic, într-o mahala destul de puţin demnă de restul oraşului şi destul de insalubră. (…) Scena politică şi partidele arată mai rău ca niciodată, în condiţiile în care, după votul din 16 noiembrie, toate se pronunţau în favoarea unei noi reformări a vieţii politice”, spune Antonescu, şi urmează.
"Precizez că am mereu sentimentul responsabilităţii, ca un fost şef de partid, la acest eşec, pentru că partidele, aşa cum se prezintă, sunt un eşec pentru viaţa politică, pentru România. De aceea am demisionat”.
Ei, aş! Crin Antonescu a demisionat abia când s-a convins că PSD şi amicul Ponta l-au făcut de nu s-a văzut. I-au înşelat aşteptările, cum ar veni. Au profitat de curăţenia sa morală, după cum încearcă să ne convingă.
„Experienţa îmi arată că, din păcate, am avut această naivitate mulţi ani şi am plecat cu ea. E greu să faci prietenie în politică, cu colegi de politică aşa cum fac oamenii obişnuiţi. Am încercat asta fără minte, dar şi fără oboseală”, zice liberalul ca un fel de scuză odihnită.
Nici vorbă. Ponta şi PSD-ul lui au profitat, nu de naivitatea şi prietenia lui Antonescu, ci de aroganţa lui îngâmfată. De gândul care-i ţinea ambiţia trează: „sunt prea bun, ca să nu mă ştie lângă ei până la capăt”. De părerea „odihnitoare” că el este, cu siguranţă, găina cu ouăle de aur din povestea politicii româneşti.
Şi uite aşa a readus PNL-ul lui Crin Antoneascu PSD-ul lui Ponta la putere.
Doar în România se putea ca două partide, zis liberale, să-şi dea cu doctrinele-n cap, pentru ca unul dintre ele să aducă stânga la guvernare, s-o lase acolo, fără apăsare, ca să facă, apoi, ceea ce trebuia făcut de la bun început – fuziunea epavelor partidelor de dreapta.
Aşa a considerat Crin Antonescu că trebuie întocmită politica: în binele său şi, dacă mai rămâne, în al ţării.
După care, sătul de tot şi de toate, a plecat acasă îmbufnat, ca orice lider politic important.
E bine, totuşi, că îşi asumă, astăzi, după patru ani, responsabilitatea eşecului politic. Măcar atât, după ce l-a dat ţării pe Victor Ponta, acela pe care îl saluta, în culmea efuziunii, în iarna lui 2012: "Îl salut la Târgu Jiu pe actualul şi pe viitorul premier, Victor Ponta. Nu mai este nici un dubiu: premierul României va fi Victor Ponta!".
Acelaşi despre care se pronunţă astăzi, maliţios: „Nu putem spune că Victor Ponta are un destin tragic, ci am putea lua, mai degrabă, în cheie comică ceea ce i s-a întâmplat în această vară. (…) E o grozăvie să fii prim-mistru şi să spui că în România se fac abuzuri, din partea instituţiilor, şi că eu însumi sunt victima unui abuz din partea Justiţiei. Nu poţi să spui asta când eşti prim-ministru şi şeful celui mai mare partid, în Parlament”.
Ca să vezi, mintea românului de pe urmă…
