GECT (Gruparea Europeanã de Cooperare Teritorialã) este o structurã nouã, reglementatã de Regulamentul nr. 1082 al Parlamentului European si al Consiliului din 5 iulie 2006 privind instituirea Grupãrii Europene de Cooperare Teritorialã (GECT), publicat în Jurnalul Oficial al Comunitãtilor Europene nr. L 210 din 31 iulie 2006. A fost creatã din necesitatea de a promova cooperarea transfrontalierã, transnationalã si interregionalã între membrii Uniunii Europene, cu scopul de a consolida coeziunea economicã si socialã.
Printre obiectivele GECT se numãrã simplificarea procesului de cooperare teritorialã la granitele Statelor Membre, prin oferirea un cadru clar si coerent pentru interventiile la nivel local, regional si national si preîntâmpinarea barierelor de ordin constitutional, legal si financiar.
GECT este o structurã cu personalitate juridicã care poate actiona în numele membrilor sãi. Din GECT pot face parte statele membre, colectivitãtile regionale, colectivitãtile locale, organismele de drept public, în sensul art. 1(9) subpara. 2 din Directiva 2004/18/EC, precum si asociatiile celor de mai sus. Entitãti din state terte pot face parte dintr-o GECT, dacã dreptul intern al statului respectiv sau un acord încheiat între Statul Membru si statul tert permit aceastã asociere. Membrii GECT trebuie însã sã fie situati pe teritoriul a minim douã state membre.
GECT pot actiona fie pentru managementul si implementarea programelor de cooperare teritorialã, fie pentru managementul si implementarea proiectelor co-finantate de cãtre Uniunea Europeanã prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionalã, Fondul Social European si/sau prin Fondul de Coeziune, dar pot realiza si alte actiuni specifice de cooperare teritorialã între membrii lor, cu sau fãrã contributia financiarã comunitarã.
Atributiile GECT se stabilesc de cãtre membrii prin Conventie si Statut, dar trebuie sã se subscrie obiectivului de a facilita si promova cooperarea teritorialã.
În România, cadrul legal necesar pentru aplicarea efectivã a Regulamentului nr.1082/2006 a fost creat prin Ordonanta de Urgentã a Guvernului nr.127/2007 privind Gruparea Europeanã de Cooperare Teritorialã (GECT), publicatã în Monitorul Oficial nr. 769 din 13 noiembrie 2007.
În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 din O.U.G. 127/2007, Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice si Locuintelor a fost desemnat Autoritate de notificare, având atributii legate de gestionarea dosarelor GECT.
REGULAMENTUL (CE) NR. 1082/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN SI AL CONSILIULUI din 5 iulie 2006 privind o grupare europeanã de cooperare teritorialã GECT)
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.127/2007 privind Gruparea europeana de cooperare teritoriala
Întrebari frecvente GECT (publicat: 07-11-2011)
Registrul avizelor de participare la GECT emise de MDRAP (actualizat: 01-07-2014)