2013-11-29

SABOTAJ ÎN MIEZ DE NOAPTE CU ACTIVIȘTII ANTI-FRACTURARE DIN TRANSILVANIA

Jim Wickens | joi, 28 noiembrie 2013 
„Crezi că vor să facă sex?” șoptește cineva din grup. Mă aflu în Transilvania, ghemuit în tufișuri cu un grup de activiști mascați și speculăm pe rând despre motivele pentru care o mașină a oprit chiar lângă ascunzătoarea noastră. „Nu, cred că e poliția, uite lumina de la telefonul mobil”, spune altul. E timpul să ne mișcăm.
A trecut peste o oră de când grupul a început să distrugă echipamentul companiei Prospecțiuni, care explorează terenul pentru gaze. Ne-am jucat de-a șoarecele și pisica cu echipele de securitate și cu poliția și am reușit să fim mereu cu un pas înaintea lor. Dar acum ne caută pe dealuri. O altă lumină apare de după curba străzii și cineva ne strigă să ne ascundem. Mă arunc pe jos. Iată-mă din nou întins în iarba umedă și răcoroasă a unei pajiști transilvănene. Va fi o noapte lungă.
În ultimele săptămâni, comunitățile saxone adormite și pădurile protejate din județul Sibiu s-au trezit în fața unui nou război, cel purtat de companiile de extragere a gazului, guvernul român și firmele de investiții împotriva unei mici bande de activiști ecologiști. Activiștii, care s-au adunat aici din toată România, lucrează cot la cot cu fermierii locali pentru a se opune explorării de gaze și petrol care, susțin ei, are loc ilegal pe teritoriul lor.
Listată la Bursa din Londra acum două săptămâni, cu asistență de la Goldman Sachs, compania română de gaz Romgaz a afirmat acum multă vreme că dorește să exploreze dealurile din Transilvania pentru a descoperi noi resurse de gaz și petrol. Dar nimeni nu s-a gândit prea mult la asta până luna asta, când camioanele de 34 de tone folosite de companiile de forare pentru a crea cutremure artificiale s-au târât pe drumurile noroioase până în sat, însoțite de cohorte de paznici și autobuze de muncitori.
În prezent, satele și câmpurile sunt împânzite de panglici care se întind ca niște spaghete de-a lungul și de-a latul peisajului cu păduri de mesteceni, stupi de albine și lanuri de porumb. Panglicile semnalizează locurile în care companiile au de gând să-și monteze cablurile și să planteze explozibili pentru testele de fracturare seismică. Localnicii mi-au spus că s-au trezit cu panglicile direct pe terenul lor, unele fiind atașate chiar de garduri.
Toate testele seismice au loc pe situl Natura 2000 al României, cel mai mare de acest gen din UE, ceea ce e ciudat, având în vedere că scopul siturilor Natura 2000 e „de a asigura supraviețuirea pe termen lung a celor mai valoroase și amenințate specii și habitate”. Pe lângă asta, mai multe biserici din zonă fac parte din moștenirea culturală protejată de UNESCO și au fost vizitate de multe ori de demnitari precum prinții Charles și Edward. Când intri cu mașina în comunitățile acestea izolate unde au loc testele seismice simți că intri pe un teritoriu aflat sub ocupație. Văd o echipă de muncitori care pregătesc o groapă cu dinamită la câțiva metri de terenul de fotbal al satului. Pe strada principală, la fiecare intersecție sunt parcate jeepuri private ale echipelor de securitate. Bărbați în uniforme negre ne filmează fiecare mișcare.

Ghidul meu din ziua aceea, activistul comunității Hans Hedrich, spune că astfel de tactici de intimidare sunt tipice pentru România. „Trebuie să înțelegi că în România oamenii încă se tem să vorbească, să-și spună părerea. Echipele astea de securitate par să indice că oamenii nu au dreptul să obiecteze la ce se întâmplă. Aproape uiți că suntem în secolul XXI, într-o țară democrată care face parte din UE”, îmi spune exasperat.

La capătul străzii, un preot ortodox bătrân mă cheamă înăuntru stresat, cerându-mi să-i păstrez anonimitatea. „Mi-au spus să nu vorbesc cu tine”, îmi spune. „Episcopul spune că preoții n-ar trebui să intervină în treburile comunității.” Face o pauză, îi sclipesc ochii, apoi vorbește, parcă spunându-și gândurile cu voce tare: „Credeam că au venit să reconstruiască locul de joacă pentru copii – apoi a avut loc cutremurul, ne-a zguduit casele, pe unele le-a crăpat, a stricat și ornamentele dinăuntru. Oamenii s-au speriat. Nimeni nu ne-a cerut permisiunea, nici nu ne-au spus ce au de gând să facă.” E întrerupt de soneria telefonului mobil. Cincisprezece minute mai târziu, se întoarce în bucătărie, după ce superiorii i-au zis din nou să-și țină gura. Interviul s-a terminat. „Știu că sunteți aici”, ne-a spus, arătându-ne ușa.
Ne îndreptăm spre ieșirea din sat, urmăm panglicile și zgomotele exploziilor care răsună în văi. Când ieșim din raza paznicilo, o femeie vorbește cu noi. „Sunt hoți”, șuieră spre noi. Apare și vecinul ei și ne cere cu disperare răspunsuri: „Am auzit că o să otrăvească pământul, așa e? Noi depindem de el ca să trăim, nu avem salarii!”
În vârful dealului găsim un laborator geologic gigantic pe roți, cu antene deasupra și oameni care analizează echipamentul electric înăuntru. Un bărbat scund mi s-a prezentat; e Gheorghe Daianu, seismolog și director de operațiuni la Prospecțiuni, compania de explorare care a fost subcontractată pentru suma de 40 de milioane de euro ca să facă teste în regiune. Daianu condamnă protestele împotriva muncii sale și îi numește pe cei care se opun explorării gazelor „neo-fasciști”. Insistă că această companie are dreptul să se afle pe orice teritoriu în care au loc testele și susține că există acte care dovedesc asta, după care ne ordonă să părăsim zona.
Mă îndrept spre satul învecinat Mosna, unde locuiesc fermierul Willy Schuster și soția lui Lavinia, care m-au invitat să stau la ei cât timp mă documentez despre protestul anti-fracturare. Afară cloncăne găinile, în bucătărie arde focul și se prepară brânză, în timp ce zece activiști sosesc de pe dealuri, își verifică Facebook-ul și își încarcă aparatele foto pentru ziua următoare. Acesta va fi primul protest împotriva explorării gazelor în Transilvania, îmi explică ei și îmi recomandă să mă culc devreme. Dar mai întâi am încă o întâlnire.
Mai târziu, după ce am sosit, la adăpostul întunericului, la o locație stabilită dinainte, sunt înghesuit într-o dubă ruginită. Mă trezesc în mijlocul unui grup de bărbați și femei mascați. Șoferița se întoarce să mă salute. „Nu-ți fă griji de vehiculul nostru”, îmi spune. „E super rapid, are doar 350 000 de kilometri la bord.” Râde tare în timp ce trântește ușa și pornim în noaptea înghețată. Câteva minute mai târziu, sunt pe un drum de țară cu vreo șase activiști, toți înarmați cu clești și foarfeci. După ce farurile se sting, echipa își începe treaba. Taie firele seismice portocalii și distruge orice convertor electric sau generator care le iese în cale.
Din când în când se aude un strigăt și echipa se ascunde cât timp farurile vehiculelor suspectate a fi ale paznicilor trec pe lângă noi. Parțial ca-n armată, parțial anarhic, petrecem seara cățărându-ne pe dealuri sub lumina lunii pline. Echipa capătă treptat încredere în mine și se deschide. „Acum câteva luni niciunii nu ne cunoșteam între noi, dar acum suntem uniți”, spune unul. „Suntem foarte supărați de modul în care e condusă țara. 2013 trebuie să fie anul trezirii, cetățenii trebuie să aibă ceva de zis în ce se întâmplă în țara lor. Fracturarea și alte activități dăunătoare trebuie să înceteze, nu putem accepta să ne fie distrus viitorul.”
În dimineața următoare, la ora 7, îmi beau cafeaua cu Willy în bucătăria fermei, când un convoi de camioane trece prin fața ferestrei și se îndreaptă spre câmpuri. Willy aleargă afară pe ușă și le urmărește, spumegând de furie. Sosesc la fața locului la fix cât să văd cum muncitorii companiei exploatatoare de gaz ies din autocarele companiei și se răspândesc pe câmp. Willy urlă la ei să plece, blochează o mașină a companiei și refuză să o elibereze până când apare poliția să-i facă plângere. Willy își petrece restul dimineții urmărind și răcnind la șirurile de camioane care-i invadează pământurile. „Mă tem îngrozitor pentru copiii mei”, îmi spune printre suspine. „Lupt pentru viitorul lor.” Un bărbat obișnuit mai mult cu mulsul vacilor decât cu lupta cu multinaționalele, Willy rezistă totuși în fața companiilor de gaz și oamenii îl urmează în număr tot mai mare.
Dealurile din sudul Transilvaniei sunt una dintre zonele în care România caută depozite de petrol și gaze naturale, ca un om lefter care scormonește în spatele unei canapele după niște bani de prânz. Potrivit susținătorilor extracției, orice potențială descoperire se va dovedi o comoară pentru guvernul țării. Victor Ponta, prim-ministrul României, și-a expus argumentul într-o declarație pentru jurnaliști în luna iunie:Vrem să nu mai importăm gaz de la Rusia, vrem să avem gaz ieftin și să transformăm industria română într-o industrie competitivă? Vrem cheltuieli mai mici pentru cetățeni? Atunci trebuie să exploatăm gazul”, a explicat el. „Dacă nu, îl vom importa din Rusia și va fi mai scump.”
Această declarație a pavat drumul pentru mai multe companii petroliere din națiunea care e pe locul doi la sărăcie în Europa. Dar guvernul Ponta trebuie să ducă o bătălie neașteptat de dură pentru a-și atinge scopurile. În ultimele săptămâni, controversatul proiect minier de la Roșia Montană a fost amânat, obligat să se supună valurilor de proteste care au scos în stradă zeci de mii de români din multe orașe din țară. Iar comunitățile îngrozite de posibilele efecte ale fracturării au reușit să izgonească un utilaj operat de Chevron dintr-o zonă de teste.
Cum aproape 4 milioane de fermieri din țară depind de apă, pământ și aer curat pentru a-și duce existența, un număr considerabil de acte de nesupunere civilă din românia au pornit dintr-o sursă surprinzătoare: zonele rurale ale țării. Am vorbit cu Hettie, o activistă în vârstă de 26 de ani din Brașov, în timp ce bloca drumul care ducea la terenurile lui Willy. „Dacă sătenii văd că opunem rezistență, se alătură și ei. Trebuie să le dăm oamenilor curajul să facă asta oricând”, spune ea.
Confruntat de o opoziție tot mai numeroasă, guvernul se pregătește se reacționeze. O „lege a exproprierii” propusă de parlamentul român va permite companiilor multinaționale să preia terenurile private dacă acestea sunt considerate de interes național. În prezent, legea e concentrată pe minerit, dar observatorii se așteaptă să se extindă în diverse proiecte de dezvoltare energetică în viitorul apropiat.
Protestul din câmpul lui Willy a adunat rapid întreaga comunitate. Jumătate din mașinile echipelor de securitate rămân blocate, ținute pe loc de grupuri mari de localnici, cărora li s-au alăturat un grup de copii romi pe biciclete și o tânără femeie călare pe un cal. Un fermier apare într-o livadă din partea cealaltă a văii în care muncitorii pun fire electrice. Scuipă fruios, își șterge fruntea plin de frustrare și trage cu sete dintr-o țigară. „Bineînțeles că nu au permisiunea să fie aici, dar ce pot să fac?”
Hans susține că Prospecțiuni încalcă cel puțin cinci legi cu explorarea, inclusiv legile care nu permit ca testele să fie efectuate prea aproape de casele oamenilor. „Adevărata problemă e că sătenii nu-și cunosc drepturile”, spune el. Prospecțiuni și Romgaz au refuzat amândouă să comenteze în legătură cu acuzațiile de ilegalitate, dar într-o declarație pe site-ul companiei, Prospecțiuni a spus: „Ocazional facem greșeli, dar nu sunt rău-intenționate. Încercăm să obținem permise ecologice active și certificate de planificare municipală.”
După amiaza târziu, în fața unei biserici medievale veche de 600 de ani, voluntarii împart supă de cartofi, prăjituri transilvănene și ceai fierbinte. Bătrânele cu batic și port tradițional umblă printre activiști cu pierce-uri și bărbați cu cagule. E un mix social interesant. Mulțimea merge în marș să distrugă și alte fire seismice chiar sub ochii polițiștilor, care asistă fără să ia măsuri. Localnici care cu o zi înainte se temeau să vorbească stau acum în fața caselor, aplaudând protestatarii cu încântare. „Sincer, îmi pare rău pentru ei”, îmi spune unul dintre ofițeri, în timp ce le permite protestatarilor să rupă un cablu portocaliu și să-l târască înspre sat. „Ce face compania aici e greșit. De fapt, e ilegal”, îmi șoptește.
Articol publicat de Vice.com

E maxim, e genial, e un Hagi al minciunii

Gheorghe Smeoreanu | vineri, 29 noiembrie 2013
Joi seara, ora 22, 30, Antena 3. Peste țară ninge liniștit. România se pregătește de culcare.
Gâdea se teme să deschidă subiectul. Întreabă, totuşi, pe tonul acela îngăduitor cu anticipație:
-Şi preţul benzinei ?
-Nu va creşte !
Gâdea a trecut prin multe la viaţa lui, dar un asemenea talent la minciună n-a mai văzut. Aproape că are un recul. În acel moment, îl invidiază sincer pe Ponta, e maxim, e genial, e un Hagi al minciunii. Ponta continuă imperturbabil:
-Nu va creşte pentru că avem un context economic favorabil, în care pe bursele mondiale preţul combustibilului va scadea in mod semnificativ şi, atunci, eu cred că impactul pentru cetăţean nu va exista.
Gâdea a învăţat să respire uşurat fără să-şi dea nimeni seama prin ce a trecut, aşa încât se întoarce la tema lor preferată: cât de mult s-a supărat Băsescu pe România. În treaducere: cât de mult urăşte Băsescu România.
După minciuna cu benzina, mai merge una, până nu se dezmeticesc telespectatorii. Cică 90 % dintre români au dorit ca Băsescu să plece.
Urmăriţi traseul de stea căzătoare al minciunii lui Ponta.
El ştie că la bursele mondiale preţul combustibilului va scădea. E paranormal acest Ponta. Nu spune pentru cât timp va scădea, probabil pentru totdeauna, până se vor isprăvi rezervele mondiale de petrol.
Steaua minciunii a strălucit intens, apoi s-a stins lăsând noaptea să se reinstaleze în mintea românilor.
Emisiunea se termină lin. Românii pot dormi liniștiți, acciza suplimentară nu va crește prețul combustibilului.
-Poate chiar îl va scădea ? îl treabă Maria pe Ion.
-Posibil, răspunde Ion.
-Ce bandit și Băsescu ăsta, zice Maria căscând și întorcându-se cu fața la perete. Adoarme gândindu-se dacă frații chinezi or fi ajuns cu bine în patria lor.
Ion caută telecomanda și stinge televizorul.
Peste țară ninge ca-n povești.

Ponta nu renunţă: încă un proiect de lege specială pentru Roşia Montană! Precedent şi pentru gazele de şist! Ne vedem la Alba Iulia pe 1 Decembrie

Mihai Gotiu 28 noiembrie 2013
Nu s-a răcit bine proiectul de lege specială pentru Roşia Montană (aflat încă în aşteptarea unui vot negativ la Camera Deputaţilor), că a şi fost resuscitat proiectul de modificare a Legii Minelor. Cu aceleaşi prevederi aberante care au scos zeci de români în stradă: declararea proiectelor miniere ca fiind de utilitate publică pentru a putea facilita exproprierile în interes privat, norme derogatorii de la legile de protecţie ale mediului, a patrimoniului cultural, a fondului silvic şi agricol, regimul proprietăţii publice etc. Mai mult, de utilitate publică sunt declarate nu doar activităţile de exploatare, ci şi cele de prospecţiuni şi explorare. Chiar dacă proiectul de lege amintit nu face trimitere expresă la gazele de şist, adoptarea lui ar crea un precedent pentru o normă similară şi în cazul acestora, „legalizând” intrarea abuzivă pe proprietăţile oamenilor a firmelor de prospecţiuni şi explorare.
Proiectul de lege (care poate fi citit aici) preia şi alte aberaţii din legea specială pentru Roşia Montană, cum ar fi înlăturarea obligaţiei de declasare a monumentelor istorice ori relocarea monumentelor naturii (!?). Ca o noutate e introducerea unor drepturi de uz şi uzfruct în favoarea titularilor de licenţă asupra terenurilor afectate de proiectele miniere, ceea ce le-ar permite companiilor să utilizeze aceste terenuri chiar şi dacă nu le-ar dobândi (cu sau fără expropriere)!
***
„Aceste amendamente nu fac decât să demonstreze că actuala clasă politică propune pe bandă rulantă companiei mai multe soluţii de avizare, activitatea Parlamentului fiind subordonată intereselor industriei miniere. Aceste amendamente se vor dezbate în următoarea perioadă arătând disperarea Guvernului ce presează Parlamentul să lucreze pentru profitul companiilor străine de minerit, inclusiv de sărbatori. Mai mult, strategia de evitare a răspunderii guvernamentale pentru aprobarea proiectului Roşia Montană este continuată printr-o nouă politică a amendamentelor. După ce mii de oameni au cerut în stradă demisia iniţiatorilor legii speciale de distrugere a Roşiei Montane, această nouă lege este iniţiativa unui singur secretar general al Guvernului.
Autorităţile vorbesc mult, fac puţine şi uită repede. Se pare că nu s-au lămurit în urma propunerii aberante de lege speciale pentru Roşia Montană că românii nu vor cianură. Sunt unii prin guvern, care şi atunci când respiră, o fac doar în interesul companiei canadiene. Nici nu le trece prin cap să respecte voinţa propriilor cetăţeni de includere a Roşiei Montane în UNESCO sau să interzică cianura în minerit aşa cum a votat Parlamentul European. Ei râvnesc doar la avizarea acestui proiect extrem de distructiv şi în jurul căruia roiesc foarte multe acuzaţii de corupţie”, a declarat Eugen David, preşedintele asociaţiei Alburnus Maior.
“Aceste amendamente creează un precedent legal la care grupuri oligarhice doar visează: declararea unei activităţi economice profund distructive drept proiect de interes public deosebit. Guvernul confundă interesul public cu cel de partid, aruncând România în rândul naţiunilor complet subordonate grupurilor de interese”, a declarat Ştefania Simion, consilier juridic Alburnus Maior.”
***
Pe grupurile de Facebook, mii de români şi-au anunţat prezenţa la manifestările de 1 Decembrie de la Alba Iulia şi Bucureşti sub sloganul „Uniţi, Salvăm!”. Este pentru al treilea an când, pe 1 Decembrie, vor fi transmise mesajele Campaniei Salvaţi Roşia Montană.
Pe lângă programul oficial şi cel solemn, de la ora 14.30, vă aştepta la Spaţiile RYMA (foto), pentru lansarea cărţii Afacerea Roşia Montană şi proiecţia documentarului de scurt metraj Zidurile. Making of, inspirat de programul Adoptă o casă la Roşia Montană. Dacă vor ajunge în timp util, veţi avea parte şi de un mini-concert Ad Hoc. Dacă nu, îi veţi putea asculta, de la ora 20.00, tot la Spaţiile RYMA.
Luni, cartea va fi lansată la Câmpeni, miercuri la Deva, joi la Arad şi vineri la Timişoara. Voi reveni cu amănunte.
***
Afacerea Roşia Montană la Libăria Bookstory din Cluj (B-dul Eroilor): “Fiindcă susținem campania Salvați Roșia Montană, oferim 10% reducere pentru cei care doresc să-și achiziționeze cartea Afacerea Roșia Montană , publicată la Editura Tact, 2013

Licitația tramvaielor MOV din Cluj-Napoca anchetată de DNA Cluj. Nu e bine că s-a plătit mai puțin

http://www.stiridecluj.ro/economic/licitatia-tramvaielor-mov-din-cluj-napoca-anchetata-de-dna-cluj-nu-e-bine-ca-s-a-platit-mai-putin
DNA Cluj a redeschis dosarul de corupţie privind licitația de cumpărare a tramvaielor mov din Cluj-Napoca. Firma poloneza PESAeste acuzată că a încălcat prevederile din caietul de sarcini. 
Cercetările se vor face, deocamdată, doar la adresa polonezilor, însă există posibilitatea de a se extinde şi asupra funcţionarilor de la Primărie şi Regia locală de transport, care au semnat contractul cu polonezii.
Procurorul şef DNA Cluj, Elena Botezan, a dispus redeschiderea dosarului de corupţie pe achiziţia detramvaie de către Primărie, cerând continuarea cercetării faţă de compania poloneză PESA, câştigătoarea licitaţiei de anul trecut. DNA a admis parţial o plângere penală a companiei româneşti Astra Vagoane Călători, producătoare de tramvaie Imperio, pe licenţă Siemens, şi va face cercetări privind circumstanţele prin careAstra Vagoane a pierdut licitaţia, deşi concurentul polonez nu respectase nici măcar cerinţele din caietul de sarcini. În acelaşi timp, Astra a înaintat o nouă plângere prin care cere DNA să extindă cercetările şi asupra membrilor din Comisia Regiei Autonome de Transport Urban Călător(RATUC) responsabili de licitaţia amintită, inclusiv a fostului primar interimar Radu Marian Moisin.
A mai fost o plângere la DNA Cluj, dar procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale asupra polonezilor şi ai membrilor Comisiei RATUC.
Caietul de sarcini al licitaţiei prevedea, ca şi criteriu eliminatoriu, ca tramvaiele participante la licitaţie să aibă podea coborâtă pe toată lungimea şi uşă dublă în faţă. Ori, tramvaiul PESA , spre deosebire de Imperio, are uşă simplă în faţă şi podea coborâtă doar parţial.
Pentru achiziția acestor tramvaie a fost luptă mare încă de la început. Firmele au contestat pe rând licitația.
Prima contestatie a licitatiei a vizat faptul ca tramvaiele sunt prea ieftine, iar Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a cerut Primariei Cluj-Napoca sa modifice caietul de sarcini, in care se prevedea ca nu este acceptat un cost mai mare de 1,2 milioane de euro pe garnitura.
Dupa ce firma poloneza PESA a castigat licitatie, cu un pret de 1,4 milioane de euro pe garnitura de tramvai, s-a depus o noua contestatie, invocandu-se faptul ca tramvaiul polonez ar avea o usa simpla la vatman, iar in caietul de sarcini sunt prevazute doua. Reprezentantii societatii castigatoare au motivat ca in caietul de sarcini este prevazut ca tramvaiul trebuie sa aiba trei usi duble, lucru indeplinit, dar ca garnitra mai are o usa simpla in fata, pentru accesul vatmanului.
Primarul interimar de atunci, Radu Moisin, a declarat că prețul tramvaiului polonez a fost cu 429 de mii deeuro mai mic pe bucată decât cel de la Astra Arad. 
”Oferta acestor polonezi este cu 60 de mii de euro pe bucata mai mica, fata de cea a celor de la Arad. Daca se adauga si TVA -ul, care la polonezi nu se plateste fiind achizitie intracomunitara, diferenta nu maieste de 60.000 de euro, ci de 429.000 de euro pe bucata.
Tramvaiul polonez costa 1,4 milioane de euro, iar cel aradean 1,9 milioane de euro, diferenta intre cele doua preturi este de 429 de mii de euro. Nu poti sa te joci. Nu poti sa faci chestiuni ilegale. Membrii comisiei de licitatie au decis sa imi propuna sa contestam decizia CNSC la Curtea de Apel Cluj. Am fost deacord pentru ca diferenta aceasta nu am avut cum sa o justific.
Au constatat ca la tramvaiul aradean este o usa dubla din care in partea dreapta se intra la vatman, iar la polonezi este o usa simpla unde de intra la vatman si o usa dubla prin care sa intre calatorii. La polonezi am avut chiar trei intrari, fata de numai o intrare dubla cum prevedea caietul de sarcini. Deci oferta a fostmai buna. Pe aceasta mica chichita au spus dati mai mult cu 429.000 de euro”, a declarat în 2012 primarul interimar Radu Moisin, in emisiunea Stiri de Cluj LIVE.
În martie 2012, Primăria Cluj-Napoca a câștigat la procesul la Curtea de Apel Cluj, iar licitația a fost finalizată. 
Până în acest moment au fost cumpărate 4 tramvaie Mov, care au costat 6 milioane de euro, dar dacă erau achiziționate cele de la Astra Arad prețul ar fi fost de aproape 8 milioane de euro. Banii au fost asigurați din fondurile locale.

2013-11-28

Guvernul a aprobat distrugerea staţiunii Baile Felix

Guvernul a aprobat acordul de concesiune pentru explorarea(-exploatarea-dezvoltarea) gazelor de şist în zona Băile Felix, una dintre cele mai cunoscute staţiuni balneo-climaterice româneşti.
Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX – 3 Băile Felix, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi East West Petroleum Corp a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 887/14 noiembrie, semnată de premierul Victor-Viorel Ponta şi alţi cinci membri ai cabinetului său şi a fost publicat în Monitorul Oficial din data de 22 noiembrie ac.
Anexa, respectiv condiţiile concrete în care este permisă explorarea-dezvoltarea-exploatarea gazelor de şist nu se publică, fiind clasificată “potrivit legii”.
Acordul Guvernului a fost dat fără niciun studiu prealabil de mediu/impact, a declarat marţi într-o intervenţie telefonică la Realitatea cunoscuta realizatoare tv (şi politician) Lavinia Şandru.
“Acest Guvern trebuie să fie autist” dacă distruge o asemenea “gură de rai”, permiţând exploatarea gazelor de şist, opinează Lavinia Şandru, care a mai precizat că explorarea hidraulică este o metodă care nu ar trebui folosită decât “în deşert sau Siberia”, nu în zone unde trăiesc oameni, şi cu atât mai puţin într-o staţiune turistică de interes naţional, care trăieşte de pe urmele apelor din subsolul ei.
Aflând ce le pregăteşte Guvernul, în jur de 5.000 de persoane au semnat o petiţie prin care cer interzicerea exploatărilor gazelor de şist în zona locuită Băile Felix iar primarul comunei Sînmartin, din a cărei componenţă face parte staţiunea a declarat că a depus deja petiţia la Guvern.
Localnicii consideră “inadmisibil ca activităţi de explorare/exploatare a gazelor de şist să fie permise în localitatea şi staţiunea balneo-climatică Băile Felix”, căci explorările ar distruge tot ceea ce ţine turismul viu în acel loc: ape, linişte, peisaje şi vestigii istorice.
În plus, afectată va fi şi Oradea, aflată la 8 kilometri de Băile Felix, unde Guvernul a avizat explorări.
În varianta online a petiţiei, pe care o redăm mai jos, se atrage atenţia asupra efectelor nocive ale exploatării gazelor de şist, printre care otrăvirea apelor şi solului, creşterea riscului seismic etc.
“Stop explorării gazelor de şist în Staţiunea Băile Felix
Semnatarii acestei petiţii, ne adresăm Guvernului României, deoarece:
Considerăm inadmisibil ca activităţi de explorare/exploatare a gazelor de şist să fie permise în localitatea şi staţiunea balneo-climatică Băile Felix din judeţul Bihor. Localitatea administrată de comuna Sînmartin din a cărei componenţă face parte se află la 8 km de municipiul Oradea. Este cea mai mare staţiune balneară cu regim permanent din România, situându-se pe locul doi, după litoralul Mării Negre, în privinţa numărului locurilor de cazare din România. Utilizarea apelor termale, potrivit izvoarelor istoriografice în această localitate datează de peste 1.000 de ani. Prezenţa unor situri protejate de interes comunitar, naţional şi local ne obligă la un respect faţă de acestea. Vulnerabilitatea acestor areale senzitive este crescută, orice activitate antropică poate periclita existenţa acestora.
Considerăm de asemenea necesară informarea publicului cu privire la riscurile de sănătate pe care această activitate le poate induce. Cu atât mai mult staţiunea Băile Felix reprezintă un pol naţional balnear frecventat mai ales în scopuri curative iar activităţile de explorare/exploatare va dăuna nu doar rezidenţilor sau locuitorilor municipiului Oradea ci întregii ţări.
Mai multe state din Europa au luat decizii împotriva utilizării acestei metode. Guvernul român, ar trebui să ţină cont de faptul că Franţa a interzis în vara anului trecut această activitate, în acest an Guvernul şi Parlamentul bulgar au adoptat măsuri asemănătoare, Danemarca, Olanda au instituit moratorii, şi de asemenea în Germania landul Westafalia-Renania de Nord. În Marea Britanie, ca urmare a seismelor produse la Blackpool, datorită fracturării hidraulice, activitatea este momentan suspendată
Principalele riscuri pe care le implică aplicarea tehnologiei prin fracţionare hidraulică sunt: scoaterea din circuit a unor terenuri (densitatea medie fiind de 6 puţuri de foraj pe km pătrat la care se adaugă reţeaua de conducte pentru transport), riscul de contaminare a terenurilor, poluarea sonoră, zgomotul produs de echipamentele de foraj şi cele de transport, utilizarea a milioane de metri cubi de apă pentru fiecare foraj în detrimentul agriculturii (terenurile nu vor mai fi irigate). Precedentele din SUA şi alte state arată că apa freatică şi sursele de apă potabilă sunt în pericol de contaminare, că există un risc seismic asociat, că se produce mobilizarea unor substanţe radioactive, a metanului şi a altor substanţe cu efect de gaze de seră.
Spre deosebire de gazele convenţionale, cele de şist sunt extrase din roci situate la adâncimi foarte mari şi care au un grad scăzut de permeabilitate. Pentru a putea extrage gazele de şist este necesară folosirea unei metode numită fracturare hidraulică / despicare / izbire (fracking). Mai multe institute de cercetare din SUA şi din Europa au demonstrat că această modalitate de extragere este foarte periculoasă.
Datorită secretelor comerciale compoziţia aditivilor folosiţi în timpul forărilor nu este pe deplin făcută publică, dar cercetătorii au identificat peste 750 de asemenea substanţe. Conform unei liste cuprinzând 260 de astfel de substanţe furnizată de New York State aceasta conţine:
58 de substanţe, dintr-un total de 260, au proprietăţi problematice
6 fac parte din prima listă publicată de Comisia Europeană cu substanţe ce necesită atenţie deosebită din cauza potenţialelor efecte pe care le pot avea asupra omului şi asupra mediului (Acrilamida, Benzen, Benzen Etil, Isopropylbenzene (cumene), naftalină, tetrasodiu, Etilen)
Substanţa Naftalină bis (1-metiletil) este în prezent considerată ca fiind bioacumulativă şi toxică
17 sunt clasificate ca fiind toxice pentru organismele acvatice
38 sunt clasificate ca fiind acut toxice pentru sănătatea umană
8 substanţe sunt clasificate ca fiind cancerigene, cum ar fi benzen şi amidă acril, oxid de etilenă şi diverşi solvenţi pe baza de petrol;
6 sunt clasificate suspecte ca fiind cancerigene, cum ar fi hidroxilamină clorhidrat;
7 sunt clasificate ca mutagene (1B Muta.), cum ar fi benzen şi oxid de etilenă;
5 sunt clasificate ca având efecte asupra funcţiei de reproducere;
Gazul de şist eliminat din rocă este extras prin tubul sondei. Aproximativ jumătate din apa contaminată chimic rămâne în subteran. O parte din această apă împreună cu gazul se va deplasa prin fracturile naturale din rocă putând să ajungă în apa subterană şi în sol.
Pagube cauzate de explorarea şi exploatarea gazelor de şist:
Apă potabilă şi ape subterane contaminate;
Soluri toxice şi radioactive;
Poluarea aerului;
Cutremure şi alunecări de teren;
Cancer şi boli incurabile pentru oameni;
Distrugerea florei şi a faunei;
Infrastructură distrusă şi poluare fonică.
Boli
„Nu am moştenit Pământul de la părinţi, ci l-am împrumutat de la copii“
Epoch Times România

2013-11-25

Aurel Tămaș: "Oameni buni, nu vă vindeți pământul!"

http://looktv.ro/romania-az/video/aurel-tamas-oameni-buni-nu-va-vindeti-pamantul


Vremea Noua: Militia lucreaza la Vaslui (facsimil)

http://www.nasul.tv/2013/11/25/presa-locala-vremea-noua-militia-lucreaza-la-vaslui-facsimil/
Vremea Noua | luni, 25 noiembrie 2013 
Pedepsiti cu amenzi pentru cã sunt împotriva Chevron!
AMENDATI În ultima sãptãmânã, multi dintre locuitorii comunei Pungesti si activistii care le-au fost alãturi în miscarea de rezistentã împotriva explorãrii si exploatãrii gazelor de sist în perimetrul Silistea au primit, prin postã, amenzi. În cele mai multe cazuri, amenzile vin din partea jandarmeriei, dar si din partea politistilor, pentru diverse motive. În principal, este vorba de represalii ale autoritãtilor pentru participarea la evenimentele din 16 octombrie, atunci când manifestantii au blocat interventia utilajelor firmei agreate de Chevron pentru pregãtirea explorãrii gazelor de sist în zonã, cât si la mitingul din 13 noiembrie, miting spontan împotriva primarului tinut în fata primãriei Pungesti. Sunt si cazuri în care politistii au dat amenzi doar pentru cã persoanele în cauzã “fãceau parte din grupul protestatarilor”, asa cum scrie în procesul verbal.
Au început repercusiunile împotriva celor care au avut curajul sã se opunã initiativei Chevron, sustinutã de autoritãtile locale, judetene si de guvern, de a se începe explorarea perimetrului de la Silistea, Pungesti, a gazelor de sist si, ulterior, de exploatare a acestora prin metoda fracturãrii hidraulice. În ultimele zile, multi dintre locuitorii comunei Pungesti care au participat si participã activ la manifestatiile împotriva intentiei Chevron de a începe explorarea gazelor de sist în perimetrul Silistea au primit, prin postã, procese verbale emise fie de Inspectoratul Judetean de Jandarmi Vaslui, fie de politisti, prin care sunt amendati cu sume între 200 si 500 lei pentru participarea la respectivele manifestatii. Alte amenzi au fost emise de politisti, doar pentru faptul cã persoanele amendate fac parte din grupul de protestatari de la Pungesti. Este cazul lui Ionut Lãzurcã, din Silistea, care a fost amendat pentru cã, pe data de 14 noiembrie “se deplasa neregulamentar, la ora 22.50, pe partea carosabilã, iesind în fata masinilor, cu o cãrutã de lemne, periclitând traficul rutier”, la observatii fiind trecut faptul cã “face parte din grupul de protestatari”. Întrebarea care se pune este cã, pe lângã faptul cã, aproape de miezul noptii, nu prea existã trafic rutier în zona respectivã, de ce faptul cã “face parte din grupul de protestatari” este un motiv de amendã?! Tot poate pentru a intimida pe cei care au fost prezenti la protestele din Pungesti, multe alte amenzi au fost acordate acestora pe diverse motive. Astfel, consilierul local Loghin a fost amendat, la rândul sãu, pentru participarea la proteste, asta si, poate, pentru faptul cã a fost unul dintre initiatorii proiectelor de HG împotriva explorãrii si exploatãrii gazelor de sist, inclusiv a referendumului împotriva Chevron. La rândul sãu, sotul unei consiliere locale, Monica Focsa, a primit douã amenzi, a câte 200 si 500 lei, chiar dacã acesta nu a participat în mod activ la proteste. Nu mai vorbim de activistii care s-au implicat în actiunile din ultima vreme de la Pungesti, si care, la rândul lor, au primit, în ultima vreme, amenzi de la jandarmi sau politisti. “Au început abuzurile si presiunile asupra locuitorilor din Pungesti, dar si asupra militantilor din tabãra de rezistentã! Sãptãmâna asta am primit amenzi, pe diferite motive: ba cã am participat la un miting neautorizat, ba cã a fost calomniat nu stiu ce persoanã, ba cã un sãtean a traversat strada si n-a fost pe trecere, ba cã altul n-avea vestã reflectorizantã în timp ce se deplasa cu bicicleta ziua în amiaza mare! Cinci dintre sãteni au fost invitati la politie, un militant a fost amenintat sã se prezinte la sectia de politie. Mai mult decât atât, avem informatii cã oamenii din Pungesti sunt perchezitionati si chestionati fãrã mandat .. de multe ori chiar în propria casã – cum s-a întâmplat astã noapte când au vãzut masina mea trasã în fata portii unui sãtean!”, a declarat Constantin Pâslaru, unul dintre activistii de mediu prezent aproape permanent în Tabãra de Rezistentã de la Pungesti.
Amenzi pentru cei împotriva Chevron!
Unii protestatari au primit, chiar în aceeasi zi, douã amenzi, una, în valoare de 200 lei, care se referã la evenimentele din 16 octombrie, atunci când manifestantii au blocat interventia utilajelor firmei agreate de Chevron pentru pregãtirea explorãrii gazelor de sist în zonã si, a doua, pentru implicarea în protestul spontan din data de 13 noiembrie, protest care s-a tinut în fata primãriei Pungesti, si îndreptat împotriva primarului. În plus fatã de acestia, multi alti locuitori ai comunei au fost amendati de politisti pe diverse motive, pe unul dintre procesele verbale, la observatii, scrind negru pe alb faptul cã “Face parte din grupul protestatarilor”. Interesant este si faptul cã respectivul proces verbal este întocmit de politisti de la Munteni de Jos, localitate situatã la mai bine de 40 de km de Pungesti! În plus, cele mai multe dintre procesele verbale, cele întocmite de jandarmi, la mai bine de o lunã de la evenimente, nu permit nici mãcar plata a jumãtate din amendã în termen de 48 de ore de la primire, dat fiind cã, chipurile, s-a fi încãlcat Legea 61/1991.
Motiv de amendã – jigniri la adresa unui primar contestat
“Sus-numita, împreunã cu alte persoane, au constituit un grup, care, în afara sediului Primãriei comunei Pungesti, au proferat expresii jignitoare si vulgare la adresa primarului din localitate: <>, de naturã a leza onoarea si demitatea acestuia si a institutiei pe care o reprezintã”, se aratã în motivele procesului verbal nr. 0754057 emis de IJJ Vaslui, pe data de 13.11.2013 la adresa Marianei Morosanu, fiica lui Constantin Spriridon, unul din liderii miscãrii de la Pungesti, si, la rândul ei, militantã activã împotriva Chevron. Expresia de “JAVRà ORDINARÔ nefiind neapãrat vulgarã, a constituit totusi un motiv pentru o amendã de 200 lei, amendã care trebuie plãtitã integral de contestatarã. În aceeasi zi, 20 noiembrie, Mariana Morosanu mai primeste încã un plic, tot din partea IJJ Vaslui, cu o amendã de 500 lei pentru faptul cã, în data de 16.10.2013, “aflându-se pe DJ ce face legãtura între localitãtile Silistea si Pungesti a participat la o adunare publicã nedeclaratã. Desi fortele de ordine au somat în prealabil grupul de persoane sã pãrãseascã zona, aceasta nu a respectat avertizãrile si somatiile efectuate, continuând actiunea de protest”. Este vorba de evenimentele din dupã-amiaza zilei de 16 octombrie, atunci când, dupã o primã încercare, esuatã, a jandarmilor, de a permite accesul în zonã a utilajelor Chevron, actiune finalizatã cu rãnirea lui Constantin Spriridon, tatãl femeii amendate, o a doua încercare a avut loc în cursul dupã-amiezei, atunci când drumul judetean era deja blocat, din ambele sensuri, chiar de jandarmi. Toti cei amendati pentru cã ar fi luat parte la protestele din luna octombrie si noiembrie de la Pungesti, sau Vaslui, sunt decisi sã conteste în instantã respectivele procese verbale.


Scrisoarea unei ardelence către România - care merită să citești

http://politicstand.com/scrisoarea-unei-ardelence-catre-romania/



Dupa Baiculesti si Codlea, argesenii din Merisani vor sa presteze munca in natura contra taxe si impozite

Redactia | luni, 25 noiembrie 2013 

Initiativa cetatenilor din Codlea si Baiculesti de a presta munca in folosul comunitatii in schimbul taxelor si impozitele este imbratisata si de alte localitati. Ultimii care au aderat la ideea de a plati taxele si impozitele in natura sunt locuitorii din comuna argeseana Merisani.
Chiar daca pana in acest moment a ramas doar la nivel de propunere, initiatorii spera sa fie adoptata si sa devina in curand lege. In cazul in care propunerea va fi respinsa, initiatorii sunt pregatiti sa mearga in instanta si astfel sa capete o hotarare definitiva prin care autoritatile locale sa fie obligate sa o puna in aplicare.
Autoritatile locale nu sunt foarte incantate de idee si sustin ca nu se poate presta munca in folosul comunitatii pentru toate taxele si impozitele mai ales ca unele sunt implementate de Guvern. Mai mult decat atat, alesii locali sunt de parere ca prin punerea in aplicare a unei asemenea decizii ar fi periclitate bugetele locale din care se platesc salariile profesorilor sau ale autoritatilor locale.
Totusi, contribuabilii considera ca daca autoritatile ar fi de acord cu prestarea muncii in folosul comunitatii localitatile ar arata mult mai bine, iar oamenii ar avea un trai decent scapand de taxele si impozitele care sunt din ce in ce mai mari si mai greu de platit.

2013-11-24

A 13-a duminica de proteste impotriva proiectului minier de la Rosia Montana

C. I. | duminică, 24 noiembrie 2013 
Conform unui anunt postat pe pagina oficiala de facebook a Asociatiei Uniti Salvam Rosia Montana, duminica, sunt anuntate proteste in Capitala impotriva proiectului Rosia Montana.
“După 12 duminici consecutive de ieșit în stradă suntem aproape de întrunirea unei revendicări: Senatul a respins proiectul de lege dat de Guvern în 27 august cu dedicație pentru RMGC. Au mizat că vom obosi și au tras de timp sperând că vremea rea ne va ține în case, dar s-au înșelat. Amenințat de RMGC cu măsuri radicale, Guvernul se pregătește acum să tranșeze #rosiamontanaîmpachetând-o în legea cadru a minelor. Ne putem aștepta la un scenariu în care ne-o fac cadou de Crăciun, când poporul e mai puțină atent. Mai mult, pe agenda publică există alte trei legi făcute pe genunchi, în dauna interesului public: descentralizarea (care care în teorie sună bine, dar în practică mută niște putere în mâna baronilor locali) și expropierea (poate că-s vizate și niște#gazedesist).
Mâine, în cea de-a 13 duminică, ne tragem sufletul în Piața Universității, la Statui, tot de la 16:00. Un soi de odihnă în familie, preț de câteva ore, în care recapitulăm ce-am obținut din 1 septembrie și până acum. Ecuația e simplă: noi n-avem resursele lor financiare, dar suntem mai mulți și mai inimoși. Cu cât suntem mai mulți, cu atât rezistăm mai mult, iar lupta va fi de durată. Ne place eficiența lucrului pe grupuri de acțiune a modelului Indignados (http://bit.ly/indignados-uniti-salvam). Avem această pagină de Facebook care poate juca rolul de dispecer și centralizator în care diversele grupuri se informează și se consultă despre acțiunile pe care le plănuiesc.
Ne dozăm energia ca să ne rămâne și pentru perioadele furtunoase ce vor urma. Iar duminica viitoare e 1 decembrie, ocazie bună de a ne vedea iarăși în stradă cu toți oamenii frumoși care contribuie la progresul societății.“ se arata in comunicat.

2013-11-23

Dezvaluiri de la Rosia Montana: RMGC exploateaza fara licenta

I. G. | vineri, 22 noiembrie 2013
Un fost angajat de la Rosia Montana a declarat, in exclusivitate pentru Nasul Tv, ca Rosia Montana Gold Corporation exploateaza minereul fara licenta. El a precizat ca toate operatiunile se desfasoara noaptea, in secret, asa cum s-a mai intamplat si in urma cu 9 ani cand el inca lucra acolo.



00:00
00:00

Unirea: Schimbare radicală a Consiliului Județean Alba privind proiectul Roșia Montană. Moții răsculați s-au făcut ascultați!

Bogdan Presecan | vineri, 22 noiembrie 2013 
Protestele împotriva demarării exploatării miniere de la Roșia Montană de către RMGC, organizate sistematic în ultima perioadă de numeroși localnici din zona Munților Apuseni, au determinat o schimbare susbstanțială de atitudine vizavi de acest subiect fierbinte, din partea președintelui Consiliului Județean, Ion Dumitrel.
Acesta a declarat astăzi, în cadrul dezbaterii organizate pe tema ”Strategiei de Dezvoltare a județului Alba pe perioada 2014-2020” că includerea, din nou, a proiectului minier de la Roșia Montană în strategia aflată în curs de elaborare, nu se mai justifică, întrucât acest lucru ar fi împotriva dorinței oamenilor din Apuseni, care nu doresc să le fie pus în pericol mediul înconjurător și patrimoniul cultural.
Ion Dumitel, președintele Consiliului Județean Alba: Vedem ce zic oamenii. Din ce în ce mai mulți NU! NU ne trebuie minerit, nu ne trebuie dezvoltare economică pe bază de minerit, iar motivele sunt simple: MEDIUL și nu alt motiv. Oamenilor le este teamă că dacă se face exploatarea minieră se contaminează flora și fauna și e problemă cu lemnul și mobila produsă în Munții Apuseni, e problemă cu turismul, că sunt afectate pensiunile și toate serviciile de turism, și atunci cred că despre minerit este greu să mai vorbim în situația în care populația din zonă nu își mai dorește acest lucru. Și noi, întodeauna am spus că ne dorim ce își doresc oamenii.”
Șeful CJ Alba a mai explicat faptul că el susține exploatarea resurselor miniere de pe raza județului nostru, însă “când oamenii nu vor, trebuie să le respectăm decizia.”
Vă reamintim faptul că reprezentanții Consiliului Județean Alba și-au exprimat în repetate rânduri, de-a lungul anilor, susținerea pentru proiectul minier aurifer de la Roșia Montană, respectiv pentru RMGC, compania care intenționează să exploateze zăcămintele de aur și argint din județul Alba. În acest sens, anul trecut, administrația județeană a finanțat cu suma de 300 de mii de lei organizarea unui referendum local, care însă a fost invalidat din cauza prezenței scăzute la vot.

ÎNTREBAREA ZILEI LA MOȘNA: PRIMIȚI CU PROSPECȚIUNEA?

Foto: Cătălin Grosu
Weekend-ul trecut, peste două sute de activiști din toată țara s-au adunat în satul Moșna, din Sibiu, ca să ajute la „decablat”. Țăranii sunt revoltați că, prin lanurile și grădinile lor au găsit mii de metri de cabluri de prospecțiuni de gaze, plantate ilegal, fără să le ceară cineva voie. Cinci zile le am ținut urma firelor portocalii, ca să înțeleg povestea. Am dormit în casa lui Willy Schuster, cel care a inventat meseria de „decablator”. L-am întrebat pe primarul Eugen Roba de autorizațiile firmei Prospecțiuni S.A. în comună, dar m-a trimis să cer informațiile publice pe care le voiam, la Romgaz. Cum misterul ăsta a învăluit și satul, am cutreierat ulițele săsești ca să aflu întâmplările oamenilor cu cablurile.
VICE: Am auzit de la vecini că ați recoltat cabluri toamna asta.
Nenea Dinu: Da. Că le-au pus fără să-mi ceară voie și mi-au călcat tot pe acolo.
Și cum ați procedat?
Păi mai întâi m-am dus și le-am rupt semnele alea. Apoi am legat cablurile de căruță și le-am tras, să le duc de pe pământul meu, în margine. Nu aveau de ce să fie pe proprietatea mea. Păi ce, eu mă duc în curtea altuia, să fac ce mă taie capul?
Ați depus plângere la poliție?
La cine, la ăștia? N-am la cine, domnișoară. Sunt cu ei (n.r: cu cei de la Prospecțiuni S.A.)
VICE: Bună ziua! Știți să-mi spuneți ceva despre prospecțiuni?
Nenea Draga și fiul lui, Vasile: Păi cum să nu? Am avut în porumb. Când prășeam cu copilul, trebuia să mă tot feresc de cablurile lor. Dar n-are cine să îți dea un răspuns. Le-au întins, au băgat sârmele alea în pământ și au plecat.
La unele familii au făcut despăgubiri.
Da, de unde. Pe mine nu m-a întrebat nimeni, nici dacă-i las, nici dacă-mi trebuie despăgubire. Fac tot ce vor ei, cu toate că-i pământul nostru. Și în grădină am avut. Se bagă-n grădina omului, nu întreabă nimic.
Ce părere aveți despre cei care au scos cablurile?
Bine au făcut! Dar eu, dacă-l am doar pe copilul ăsta, ce să fac? Vin cu poliția și ne și bat. Asta-i România noastră. Suntem ai nimănui.

VICE: Văd că ați adunat porumbul. Ați avut și cabluri de prospecțiuni în lan?
Claudiu Catane: Nu în porumb, ci pe două câmpuri cu grâu pe care au intrat cu tractoarele și au stricat așa, cât sunt roțile. Dar le dădusem voie și am semnat să fiu despăgubit. Pentru restul terenurilor, însă, nu am mai acceptat.
De ce?
În primul rând, folosesc explozibil, iar mie nu-mi spuseseră. În al doilea rând, au făcut multe abuzuri pe seama unor țărani și nu mi s-a părut normai să-i mai las. Că dacă intră pe terenul meu, normal că intră și la vecinul, deși poate nu e de acord.
Alte povești cu cabluri mai aveți?
Un tractorist de-al meu a trecut cu mașina de cules prin Alma și a prins la curele niște cabluri. Angajații de la Prospecțiuni au zis că nu e treaba lor și că n-o să-mi înlocuiască curelele. Așa că le-am zis și eu că, dacă nu mi le înlocuiesc, o să mă urc cu tractorul pe ei. Dar oamenii ăștia cred că n-au nicio vină, doar își ascultă superiorii. Din păcate, cei care suferă suntem noi și ei, iar pe șefi nu-i atinge nimeni.
De ce credeți că nu fac toți sătenii nemulțumiți plângere la poliție?
Au mentalitatea asta greșită, la toți le e frică de poliție. Ei nu știu că te mai și ajută, nu doar te bate și te incriminează.
VICE: Săru’mâna. Ce știți despre prospecțiunile care se fac în Moșna?
Tanti Ana Popa: Au fost la poartă la mine, să mă întrebe dacă îi las să foreze, dar norocul meu că n-am fost acasă și de-atunci n-au mai venit. Am verificat terenul, dar nu au mișcat nimic acolo. Dacă făceau ceva fără permisiunea mea, aș fi făcut și eu gălăgie.
Ați fi acceptat să-i lăsați pe terenul dumneavoastră dacă v-ar fi găsit acasă?
Poate i-aș fi lăsat, dacă nu sunt probleme de mediu. Dar știți care-i necazul? Că nu suntem informați, nu ne-a zis nimeni ce se poate întâmpla cu prospecțiunile astea. Și dacă e vorba de gaze d-alea, de șist, cu atât mai mult. Să ne lămurească cineva ce se întâmplă. Dacă nu de aici, măcar de la București să vină informația – toți avem televizor, să ne zică acolo.

VICE: Ce știi despre prospecțiunile din sat?
Adelina Bârsan (20): Știu că au fost niște mitinguri și că oamenii-s nemulțumiți. Și eu la fel.
De ce?
Păi în primul rând că nici nu știam ce-i cu cablurile astea. Am aflat de pe internet. Și am auzit că dăunează mediului și că nu-i sănătos. Măcar la noi în grădină nu au pus cabluri, dar am vecini la care-au pus. Nu știu dacă le-au pus cu sau fără acordul lor. 

VICE: Primiți cu prospecțiunea?
Emil, domn cu drujbă și teamă să-l pozez: Iar? Uite, aici, unde stai tu, au fost cabluri d-alea cu prize. Au fost și lângă casă, așa, cu nailon albastru.

Știți ce fac cablurile alea? 
L-am întrebat pe un inginer dac-a găsit ceva în pământ și a zis că nu știe, trimite datele la București și află după. Când le montau, le-am zis să-mi pună-n grădină, că sigur găsesc ce vor acolo și să-mi dea bani, altă casă, să trăiesc și eu mai bine (râde). Nu, serios. Au pus pe stradă, pe câmp, la mine în grădină. I-a fugărit mama, acre a văzut și la televizor reportaje despre gaze de șist și nu vrea să-i lase. În altă zi, am fost la altă grădină, la rupt de cucuruz. Am văzut tractoarele lor, forau. Și un băiat ne-a zis că au început deja să puște cu dinamită.

Povestiți în sat despre asta?

Păi da. Când se întâmplă lucruri din astea, toată lumea-i curioasă.
Credeți că trebuia să vă informeze de la Primărie că o să înceapă prospecțiunile?
Domnișoară... nu mă bag eu în lucrurile asta. Știți, eu îs mic. Îs tare mic.

VICE: Aveți cabluri de prospecțiuni în grădină?
Nenea Ion, care nu vrea să fie pozat: Am! Acolo, jos, în Bărăgan. De vreo două săptămâni le-am văzut, dar acum le-am zis să le dea pe margine, să pot să ar.
V-a cerut cineva permisiunea?
Păi cine să ceară, Moș Crăciun? M-am dus eu acolo să tai lucerna și deja forau. Mi-au luat numele și numărul de casă. Le-am zis: „De unde până unde pe pământul meu?” Să mă despăgubească. Și în primăvară au fost. Când i-am chemat să vadă ce mi-au stricat, domnișoara de la firmă a zis că nu mi-a făcut nicio pagubă. Or, cablurile erau peste tot, cu stegulețe roșii, albastre (n.r: „stegulețele” roșii marchează locurile în care există material explozibil – detonat sau nedetonat). Au călcat cucuruzul cu tractoarele alea mari, dar n-au explicat cum au intrat pe teren fără să mă-ntrebe.
V-au despăgubit?
Ba. Știu eu unde mi-au trecut datele, în ce revistă? (râde)
Pot să vă fac o poză?
Lasă-le-n Dumnezeu de poze, că nu vreau să mă vadă ăștia că am vorbit de rău de ei.

VICE: Ce știți despre prospecțiuni?
Tanti Silvia, care nu vrea s-o pozez: Nu ne trebe. Pământul nostru să ni-l lase în pace. Am avut aici, în față la geamuri.
Știți de ce se fac asta?
Nu știu. I-am întrebat de atâtea ori și de-abia-și deschid gura să-mi spună. Când mi le-au pus aici, lângă casă, au bombănit o țâră și s-au dus. Mi s-ar părea omenesc să ne zică, să știu de ce mi le-a tras pe aici, că pot să cred orice.


VICE: Ai cabluri de prospecțiuni în ogradă?
Mircea cel harnic: Am avut în fața casei. Și parcă au fost și în grădină băgate lemne d-alea, cu o bandă albastră.
Cum v-au anunțat că o să le pună acolo?
Au venit de la firmă să ne întrebe dacă îi lăsăm să intre. Și tata le-a dat voie. Au venit de acolo de sus, printre pomi și cred au pus la mai mulți vecini în curte.
Știi de ce se fac prospecțiuni?
Da, pentru gaze. Dar trebuia să ne zică de dinamită, că nu ne-au zis. Aia poate să polueze apa, în subsol.

VICE: Bună ziua, ce știți de prospecțiuni?
Domnul Florin: Știu de manifestarea asta, care a fost acum în Alma Vii. Mi-a plăcut, au fost mulți studenți care sunt foarte informați. Dar lumea de aici, din sat, nu-și dă seama de probleme.
La dumneavoastră au pus cabluri?
Da. Dar nu mi-a cerut nimeni acordul. Cei cu care am stat de vorbă au zis că sunt autorizați de șefii lor, de primărie și de Guvern. Le-am cerut să văd autorizația pentru proprietatea mea privată, deși nu are cum să existe și mi-au zis că o au șefii, care sunt la București. Când i-am auzit, am zis și eu: dați-mi adresele dumneavoastră, ca să vă instalez și eu niște antene în grădină. S-au bâlbâit și au zis iar de aprobare de la Stat.
Ce-ați făcut cu cablurile?
Voiam să le recoltez, dar am renunțat. Oricum, a doua zi a început revolta și le-au adunat oamenii.
În concluzie, mulți dintre localnici habar nu aveau ce e cu acele cabluri împânzite în toată Moșna, inclusiv pe terenurile lor, iar puținii cărora li s-a cerut voie să le-ntindă pe proprietatea lor, au fost informați superficial. Ceea ce este și mai revoltător este că mai nimeni nu se duce la Poliție, pentru că asociază instituția statului cu un organ represiv, care acționează la comanda primarului ce servește interesele Prospecțiuni S.A.

CUM SCAPI DE AMENZILE PRIMITE LA PROTESTE - GOANA DUPĂ AUR #56

Alexandru Surcel, foto: Vlad Brăteanu

Acum două zile, m-am trezit cu o amendă de cinci milioane, pentru c-am fost la protestul împotriva proiectului minier Roșia Montană. Eu o contest ușor, că eram acolo ca #presaliberă, dar pe lângă mine mai sunt 62 de protestatari care au fost sancționați și amenzile continuă să curgă. Așa că am contactat un specialist care să-mi explice ce spune legea vizavi de proteste și cum contești o amendă. Alexandru Surcel este avocat de 14 ani și parte din grupul juridic Uniți Săltăm, care s-a format la începutul lui octombrie, pentru a oferi asistență juridică protestatarilor. Asta se întâmplă proactiv, prin consiliere în vederea unor acțiuni, cât și retroactiv, prin contestarea amenzilor.
Actele legislative care trebuie cunoscute de toți protestatarii:
Legea adunărilor publice
Legea pentru sancționarea faptelor care încalcă ordinea și liniștea publică
Legea despre funcționarea Jandarmeriei Române
Ordonanța prinvind regimul juridic al contravențiilor
Codul Deontologic al Polițistului, care se aplică și la jandarmi
VICE: Este împiedicarea traficului o faptă sancționabilă?
Alexandru Surcel: Da, este sancționabilă contravențional și penal.
Care este comportamentul pe care trebuie să îl adopte forțele de ordine la fața locului?
Prima obligație a jandarmului când este să se legitimeze, iar dacă nu o face, protestatarul poate să-i ceară asta. Apoi jandarmul trebuie să-i spună protestatarului dacă urmează să-l sancționeze sau este doar o legitimare din rutină. Legea le permite să facă legitimări la libera lor apreciere. Dacă li se pare că situația impune asta, nu ai cum să cenzurezi, au dreptul să o facă. Mai mult, au dreptul să percheziționeze bagajele și buzunarele. Sunt obligați să facă proces verbal la fața locului, dar legea le lasă o portiță.
Protestatarul cum ar trebui să se poarte?
Este recomandabil să te legitimezi. Refuzul te poate duce la secția de poliție. Dacă nu ai acte, dar știi CNP-ul, te pot verifica prin stație. Dacă se întocmește proces verbal pe loc, este recomandabil să faci obiecții pe foaie: nu consideri că faptul este o contravenție, participi la o adunare conformă cu articolul 3 din legea 60 sau ai fost la un flashmob. Flashmoburile nu existau în 1991 când s-a adoptat legea și nu sunt cuprinse în act. Iar ceea ce nu este interzis prin lege, nici noi nu putem interzice – este un principiu de pe vremea romanilor, motiv pentru care, de regulă, jandarmeria tolerează flashmoburile. Dar dacă au ordin să intervină, vor face asta și vor aplica și amenzi. Tu poți însă, să invoci flashmobul în favoarea ta. Refuză semnarea procesului verbal, dar nu spune asta dinainte, pentru că-i obligi să-ți comunice actul acasă și nu ți-l mai fac pe loc. Este un abuz să nu-ți consemneze obiecțiile după ce ai refuzat semnarea. În timpul protestului și al interacțiunii cu jandarmii, e bine să fie întotdeauna cineva care filmează. Nu pot refuza asta pe domeniul public. Filmările previn eventualele abuzuri: dacă sunt filmați, sunt șanse mari să nu abuzeze de autoritate și de funcție.
Foto: Mircea Topoleanu

Jandarmii filmează constant la protest. Au voie? Ce se întâmplă cu filmările respective?
Au voie, ba chiar te pot amenda sau sancționa cu un avertisment ulterior evenimentului, în funcție de ce văd în filmări. Acestea sunt depozitate și păstrate oficial șase luni, exact termenul în care pot fi aplicate contravenții. După care sunt șterse teoretic, dar practic nu avem de unde să știm.

Care este planul de atac când primeşti abuziv o amendă?
Dacă îți vine recomandată cu confirmare de primire, cel mai sănătos e să nu o ridici. Un proces verbal de contravenție care odată emis nu a fost comunicat în 30 de zile, se anulează. E adevărat, băieții ți-l pot aduce acasă personal. Dacă nu te găsesc, ți-l afișează pe ușă, iar atunci se consideră comunicat. Plângere contravențională se face în 15 zile. De anul ăsta plătești și o taxă de timbru de 20 de lei la direcția de taxe locale. Plângerea se depune la judecătoria care trebuie să fie indicată obligatoriu în procesul verbal. Dacă ai refuzat să-l semnezi, este nevoie de un martor, introdus de ei. De multe ori se face asta din burtă, din rândul oamenilor care se găsesc la secțiile de poliție. Este o practică curentă, greu de demonstrat. Ai dreptul să spui altă poveste decât cea din procesul verbal, să adaugi detalii și evident dovada: un martor, pe care-l aduci tu. Teoretic, se poate face și cu filmări.
Îți afectează amenzile cazierul?
Nu există cazier contravențional. Ce se poate întâmpla este să-ți crească amenda în zilele cu mai multe proteste: „Te-am mai prins, nu-ți dăm minimul, ci pe la jumătate, după care maximul cuantumului amenzii”.
Jandarmeria la protestele din 2012. Foto Vlad Brăteanu

Dar dacă ai o fire răzbunătoare și vrei ca abuzul jandarmului să fie sancționat?
Poți face o plângere cu caracter disciplinar, dar eu cunosc doar două cazuri de astfel de sancțiuni, iar alea erau cazuri penale. Sunt alte metode de reacție. Poți face petiții către Avocatul Poporului și Comisia Pentru Cercetarea Abuzurilor de la Camera Deputaților. Anul trecut, Piața au făcut asta și a avut loc o anchetă internă a Jandarmeriei. Am primit și noi raportul, este un text amuzant în care Jandarmeria recunoaște că s-au comis abuzuri, dar nu dă niciun nume de abuzator și nici nu recomandă sancțiuni. Răspuns oficial din partea Comisiei nu avem nici până azi. Fără a fi susținător USL, i-am trimis și lui Ponta o petiție prin care-i ceream armistiție contravențională (n.r.: iertarea amenzilor), pentru că s-a urcat la putere pe valul acelor proteste. De un an jumătate, tăcere totală.
Ce-i de făcut dacă pe lângă amendă, te alegi și cu o mică bătaie?
Asta e infracțiune de purtare abuzivă. Trebuie făcută plângere penală cu autor necunoscut la Parchetul Militar și ei îl identifică - se știe cine a fost în dispozitiv, există filmările. Din păcate, există și modalitatea justificată, când prefectul dă ordin să se spargă o adunare care nu vrea să se spargă singură. Există o procedură: se somează o dată, de două ori, trag o rachetă de semnalizare, după care intră în mulțime. Bătăile în asemenea condiții sunt considerate legale. Am avut situații și chiar știu că vor exista niște plângeri penale, când jandarmii au încercat să blocheze coloana de manifestanți și unii dintre jandarmi au lovit efectiv niște oameni, nu i-au îmbrâncit. Astea sunt clar subiecte de plângere penală.
Câte cereri s-au strâns pe grupul juridic până acum și pentru ce?
Până acum s-au strâns 20, 30 de plângeri contravenționale, dar vor fi și mai multe. Cele din valul ăsta nu s-au soluționat, pentru că vor primi termen la anul. Trebuie să se știe că, când sunt mai puțini protestatari, șansele sancționării sunt mai mari. Eventual, în cazul mai multor protestatari, vor fi amendați doar aceia presupuși a fi organizatori. Asta e una dintre preocupările lor de căpătâi: să identifice liderii și să-i atace.
Un protestatar cu un certificat de la Institutul de Medicină Legală, care confirma că un jandarm l-a lovit nasol la picior. Foto: Mircea Topoleanu

Care au fost cele mai nasoale abuzuri de până acum?
Cunosc două cazuri de abuz penal, unde a fost condamnat un jandarm care a zdrobit piciorul unui protestatar în ianuarie 2012. Mai este cazul căpitanului Cașcaval, mutat disciplinar din București în Ilfov după ce, înfuriat fiind că un grup mic de protestatari scanda împotriva lui personal în urma unei conduite abuzive, i-a urcat în dubă, i-a amenințat cu bătaia, a depășit niște limite. Ar fi trebuit să aibă dosar pentru abuz în serviciu, dar nu au mers atât de departe.
Mai există și abuzul de dosar penal, adică inventarea unor cazuri cusute cu ață albă. Cum ar fiincidentul de la Club A, unde avem cinci învinuiri nejustificate: ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, dar nu pentru distrugere. Acuzațiile sunt hilare, pentru că nimeni nu și-a scos mădularul în fața ministrului și e greu să presupui că locatarii n-au dormit din cauza protestului, care se desfășura într-o zonă plină de cârciumi deschise până foarte târziu. Abuzul ăsta este mult mai neplăcut, că se poate lăsa și cu cazier și cu altele, dacă se ajunge la condamnare. Acum trebuie văzut dacă Guvernul vrea asta sau doar să frece niște oameni, după care să înceteze urmărirea penală cu transformare în răspundere administrativă, adică tot aplicarea unor amenzi de tip contravențional.
Există dovezi concrete împotriva învinuiților?
Cazul nu a ajuns în instanță, este încă în stadiul de cercetare penală și nu pot să spun exact toate dovezile de la dosar, pentru că niciunul dintre noi nu are încă acces la el. Eu însumi am fost audiat. M-am aflat în situația caraghioasă de a mă duce la Poliție ca avocat cu trei clienți, de a intra făptuitor și de a ieși martor, ceea ce automat m-a blocat din a acționa ca avocat în cazul respectiv. Nu mi s-a părut că ar exista ceva mari dovezi împotriva învinuiților. Există într-adevăr dovezi împotriva celui care chiar a spart luneta lui Barbu. Doar că ăla este genul de băiat pe care nu-l cunoaște absolut nimeni. Nu l-a văzut nimeni până atunci, nici de atunci încoace. Nu se știe identitatea lui, se știe ce hanorac purta, cum arăta, ba pe filmare am reușit chiar să vedem că avea ceva ascuțit în mână. Probabil nu va fi găsit, întrucât 90% a fost trimis din altă parte.
Pentru abuzurile jandarmeriei la proteste contactați Uniți Săltăm sau scrieți pe adresaavocatiiUS@gmail.com

2013-11-21

Protest ANTI Roșia Montană la Cluj! Manifestanții cu o ROȘIE gonflabilă au pornit pe străzi

Image 1 of 35
http://www.stiridecluj.ro/social/protest-anti-rosia-montana-la-cluj-manifestantii-cu-o-rosie-gonflabila-au-pornit-pe-strazi-foto

Circa 1.500 de protestatari față de proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană au ieșit în stradă și în această duminică la Cluj-Napoca.
Manifestanții s-au strâns în Piața Unirii, la ora 17.00, iar de acolo ”fiecare” a pornit într-un marș din Piața Unirii până în Mărăști și înapoi în Centru, cu oprire la Primăria Cluj-Napoca. ”Eu, personal, voi porni într-o plimbare prin Cluj-Napoca pe traseul Piața Unirii - Bulevardul Eroilor - Dorobanților - Piața Mărăști - Kaufland - strada București - strada Traian - Prefectura Cluj - Primăria Cluj-Napoca. Poate mă voi întâlni cu unii dintre voi pe acest traseu. Este o plimbare pe care o face fiecare”, a spus la finalul discursului din Piața Unirii, unul dintre liderii acțiunii de protest.



Pe parcursul marșului, jandarmii au format un cordon pe lângă protestatari, care au mărșăluit pe străzi, blocând traficul.

-------------------------- 
Protestatarii au blocat traficul în fața Primăriei Cluj-Napoca, în jurul orei 20.00. Au eliberat câte un sens de circulație, astfel că traficul s-a putut derula, deși cu greutate.
S-a strigat ”Jos Guvernul”, ”Jos Ponta, jos, că eşti un mincinos”.
S-a scandat și împotriva şefului Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, Sorinel Budişan, considerat vinovat pentru incidentele de la protestul de săptămâna trecută: ”Ponta are un pulan, colonelul Budişan”.