I. G. | miercuri, 13 noiembrie 2013
UPDATE In emisiunea Nasul de miercuri seara, presedintele singurei comisii a Senatului care a dat aviz negativ proiectului (Comisia pentru privatizare si administrarea activelor statului), Mircea Banias, a declarat ca forma actuala a proiectului nu este potrivita, insa cel mai probabil acesta va ajunge la Camera Deputatilor.
00:00
00:00
Alesii vor sa modifice legea exproprierilor cu dedicatie pentru companiile cu licente de exploatare miniera
Un proiect de modificare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierile pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local se afla pe masa de lucru a Comisiei pentru administratie publica, organizarea teritoriului si protectia mediului din Senat.
Intentia acestei initiative este clara – o expropriere mai rapida, efectuata cu resursele financiare ale companiilor ce au licente de exploatare in Romania si care s-au impiedicat pana acum de diversi proprietari de teren mai „incapatanati”.
Ce prevede proiectul de lege initiat de sapte parlamentari PSD:
- „urgentarea procedurii de expropriere prin asigurarea din surse proprii cu titlu provizoriu, de catre operatorul economic, a sumelor reprezentand contravaloarea despagubirilor” – sume ce urmeaza a fi recuperate ulterior de catre operatorul economic de la Ministerul de Finante.
- se preconizează acordarea titularului licenţei de exploatare, a posibilităţii ca, la solicitarea autorităţilor publice locale, să realizeze din fonduri proprii şcoli, biserici, cimitire, instalaţii de alimentare cu apă, gaze, iluminat stradal sau altele asemenea, în vetre de sat sau în perimetre de reconstrucţie, care vor intra de drept în proprietatea autorităţilor publice locale, fară a fi necesară adoptarea unei hotărâri a Guvernului.
Legea 436/2013 a primit deja aviz favorabil de la celalalte comisii de specialitate (Comisia economica, industrii si servicii; Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități; Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari), mai putin de la Comisia pentru privatizare si administrarea activelor statului, unde majoritatea senatorilor, inclusiv colegii de partid ai initiatorilor, a decis ca proiectul sa primeasca aviz negativ.
Care sunt pasii urmatori:
Proiectul de lege a intrat la Comisia pentru administratie publica, organizarea teritoriului si protectia mediului din Senat pe fond, urmand ca la acesta sa fie adaugate amendamentele propuse de celalalte comisii, rescris si trimis catre Biroul Permanent al Senatului. Dupa aprobarea in BP, proiectul de lege va fi dezbatut in plen.
Avand in vedere ca Senatul este prima camera sesizata, decizia va fi luata in Camera Deputatilor unde, inainte de a ajunge in plen, proiectul va trece din nou prin comisiile de specialitate.
Termenul de adoptare tacita este 21 noiembrie 2013. Daca pana la aceasta data Senatul nu ia o decizie privind proiectul de lege, acesta se adopta tacit si ajunge la Camera Deputatilor.