Alexandra Scînteianu | marți, 29 octombrie 2013
Eu, Alexandra Scînteianu, pramilitara cu ștrampi roz, mă declar dezamăgită de faptul că aseară, pe Victoriei, în fustă, alergam mai repede decât jandarmii. Îmi dau seama că oamenii ăștia sunt atât de pregătiți să mă apere, că nu s-au mai antrenat din școală (mă refer strict la cei care au absolvit studiile militare, pentru că din câte mi-a povestit un negociator, mulți dintre ei habar n-au cum arată ușa de la intrarea în Școala de Subofițeri).
Eu, Alexandra Scînteianu, student, om de comunicare, artist, protestatar, refuz să port un dialog cu un individ care deține în vocabularul propriu, un număr mai mic de cuvinte decât deține vară-mea (12 ani, clasa a V-a).
Eu, Alexandra Scînteianu, persoană informată, nu pricep de ce Jandarmeria Română mă consideră un inamic. Sunt momente în care am impresia că în fața unora dintre reprezentanții acestei instituții, nu sunt decât o nebună care nu prea are treabă pe-acasă și s-a apucat să mărșăluiască pentru o chestiune care se numește Roșia Montană (o comună sau ceva de genul ăsta, unde niște oameni săraci vor să muncească, obligatoriu în domeniul minier).
Eu, Alexandra Scînteianu, un om liber, m-am săturat de replica ,,ăsta-i job-ul’’. Nu-i vina mea că nu ți-a plăcut matematica, informatica sau limba română. Nu sunt responsabilă pentru alegerile tale în viață. În plus, uniforma pe care o porți nu-ți dă dreptul de a lovi ,,din greșeală’’ oameni ieșiți în stradă. Și te mai întreb încă o dată: mama ta știe ce faci? Copiii tăi știu că-ți petreci duminicile ,,intimidând’’ mămici care împing cărucioare?
Eu, Alexandra Scînteianu, mândra posesoare a unui Nokia cu lanternă, m-am minunat teribil aseară, când câțiva jandarmi și-au scos smartphone-urile și au început să mă filmeze (dacă te comporți de parcă ai asista la o manifestație culturală, de ce mă mai bați la cap cu autorizația aia de protest?).
Eu, Alexandra Scînteianu, persoană de sex feminin, dotată cu o poșetă din material textil, m-am simțit amenințată de echipamentele de război ale jandarmilor care mă așteptau aseară la Universitate.
Eu, Alexandra Scînteianu, cetățean român, nu mă lupt cu Jandarmeria Română. Ies în stradă pentru a-mi revendica drepturile și pentru a mă face auzită. Mesajul meu se adresează conducerii statului, și nu forțelor de ordine. În consecință, nu înțeleg de ce niște domni purtători de veste, care și-au dovedit timp de nouă săptămâni rolul pur decorativ, insistă să-mi negocieze prezența la proteste de parcă ne-am țigăni pe trei perechi de șosete, pentru care nu taie nimeni chitanță.
Eu, Alexandra Scînteianu, eroare a sistemului actual, mă simt jignită.
