17 Octombrie 2013 - Raluca Pop
Echipa SAR cu sprijinul Structural Consulting GroupTM au lansat luni, 14 octombrie 2013 la București, o serie de propuneri pentru îmbunătățirea absorbției fondurilor europene în România prin adresarea în avans a riscului de fraudă și nereguli. Studiul s-a bazat pe o cercetare calitativă a cărei etapă finală s-a desfășurat în perioada martie-iunie 2013 şi propune autorităţilor publice responsabile, beneficiarilor, societăţii civile şi presei o listă de vulnerabilități care pot fi urmărite pentru a scădea riscul de fraudare şi de nereguli cu fonduri europene în următoarea perioadă de accesare a acestora.
Documentul este organizat astfel încât să permită discutarea aplicată, punctuală, a măsurilor propuse, fiind în acest sens un document de lucru și de advocacy pentru viitoare acțiuni de îmbunățire a absorbției fondurilor europene. Cercetarea calitativă completează o analiză a tacticilor de fraudare realizată de aceeași echipă și publicată în prima parte a acestui an într-un volum colectiv coordonat de Alina Mungiu-Pippidi și publicat la prestigioasa editură științifică din Germania, Barbara Budrich Publishers.
În discuția despre creşterea absorbţiei fondurilor europene de către România, dorința de atragere rapidă a cât mai multor fonduri eclipsează adesea importanța corectitudinii cheltuirii acestora în discursul public. Vorbim despre cantitate, fără a discuta despre procesul de absorbție și adesea fără o preocupare despre ce ar putea descoperi controalele ulterioare. Se verifică doar respectarea pur formală a unor aspecte tehnice, lăsate adesea pe seama autorităţilor cu atribuţii de control şi sancţionare.
Pentru a preveni mai bine frauda și neregulile cu fonduri UE nu este întotdeauna optim să controlăm și să pedepsim mai mult. SAR propune o serie de măsuri care adresează potențialele fraude și nereguli, privind către ceea ce poate fi făcut pentru a diminua riscul acestora de a se întâmpla și către identificarea acelor practici care semnalează existența lor. Plecâm de la ideea că pentru a preveni frauda și neregulile nu trebuie aplicate aceleași măsuri draconice de control tuturor, ci este nevoie de reguli și proceduri clare, bine gândite, care să creeaze un cadru ferm și previzibil de derulare a proiectelor și de identificare inteligentă a riscului de fraudă. Policy brieful recomandă mai multe tipuri de măsuri, dintre care unele cu aplicabilitate imediată, care privesc mai degrabă schimbarea atitudinii față de problematica fraudei și neregulilor. Recomandăm o mai intensă și complexă comunicare a datelor despre proiectele selectate şi achiziţii publice realizate și planificate, informații clare despre practicile frauduloase şi nereguli, adresarea vulnerabilităților legislative identificate de practicieni și derivate din experiența concretă a implementării proiectelor, și încurajarea sesizărilor de fraudă şi nereguli în rândul beneficiarilor, mediului economic, societăţii civile şi evaluatorilor, respectiv consultanţilor pentru accesarea de fonduri europene. Unele vulnerabilități necesită schimbări legislative şi de comportament instituţional iar acestea sunt clar semnalate în text.
Este de dorit un sistem de avertizare timpurie atît la nivel de program, cât și la nivel de proiect, pentru a evita suspendarea fondurilor și a diminua corecțiile financiare rezultate. Ieșind din logica exclusivă a controalelor post factum, care arată măsura în care s-a greșit, intenționat sau neintenționat, putem deschide calea unor parteneriate reale pentru absorbția eficientă și corectă a fondurilor europene.
Citiți policy brief-ul pe site-ul SAR.
Principalele recomandări ale cercetării SAR organizate în funcție de etapele proiectului:
I Planificarea proiectului
1. Interzicerea posibilităţii ca firma care realizează caietul de sarcini pentru o achiziţie publică să poată participa ulterior ca ofertant la competiţia pentru selectarea prestatorului, limitarea actuală privind „nedistorsionarea concurenței” fiind una mai degraba teoretică decât aplicabilă. De obicei, aceste situaţii se întâlnesc acolo unde beneficiatul este rudă cu consultantul sau au o relaţie apropiată, cimentată de multiple colaborări.
2. Standardele de preţ, acolo unde există, au statut de recomandare, dar acestea nu sunt folosite (vezi construcţia de autostrăzi) decât în unele cazuri în mod imperativ în planificarea sau evaluarea proiectelor rezultând posibilitatea unei supraevaluări grosiere. Recomandarea este folosirea standardelor de preţ, acolo unde există, cu caracter obligatoriu în planificarea şi evaluarea proiectelor și depunctarea ofertelor supraevaluate fără o motivaţie satisfăcătoare.
3. Stabilirea priorităților de finanțare de către autoritățile publice pentru ca acestea să plece de la nevoi reale, analizate profesionist și dezbătute public. Lipsa unor astfel de consultări publice favorizează presiuni ale anumitor categorii de beneficiari, cu interese, care fac lobby pentru a-şi prinde obiectul de activitate în priorităţile oficiale de finanţare.
4. Dimensiunea cererilor de finanţare trebuie să fie potrivită pentru a include suficiente elemente de monitorizare şi evaluare a realizării activităţilor şi atingerii obiectivelor proiectului atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
5. Punctele de contact și serviciile care oferă asistență tehnică beneficiarilor și potențialilor beneficiari în perioada de depunere a cererilor de finanțare ar trebui să fie independente de operatorii de grant/gestionarii fondurilor nerambursabile. Dacă acest lucru nu este posibil, este important ca ofițerul de etică al organizației să informeze cu privire la practicile de comunicare care pot constitui o imixtiune în corectitudinea procesului de evaluare.
6. Asistența tehnică pentru pregătirea de proiecte cu fonduri nerambursabile trebuie subcontractată unei firme sau delegată unei alte instituții care să își asume întreaga responsabilitate pentru asistența tehnică. Această structură trebuie să fie independentă de instituția care gestionează fondurile.
II. Evaluarea proiectului
1. Independența evaluatorilor trebuie asigurată inclusiv prin înființarea unor structuri speciale cărora să li se poată adresa pentru a semnala presiunile la care sunt uneori supuși;
2. În momentul de faţă raportul de evaluare este doar un document intern, iar evaluatorul nu are nicio responsabilitate pentru decizia de a selecta sau de a respinge o cerere de finanţare. Recomandarea este ca evaluatorii să fie personal responsabili de evaluările realizate, eventual împreună cu firma care i-a contractat pentru realizarea serviciilor de evaluare (după caz). O responsabilitate explicită ar încuraja o mai atentă și obiectivă activitate de evaluare;
3. Verificarea de conformitate administrativă realizată de cele mai multe ori de organismele intermediare este un filtru extrem de important, unde pot avea loc abuzuri (de exemplu, trimiterea preferenţială a anumitor cereri de finanţare mai departe în evaluare mai devreme, în dauna altora), deși este aparent o formalitate. Acestea trebuie să permită controlul respectării procedurilor și a coerenței deciziilor;
4. Selecția evaluatorilor trebuie să fie făcută cu responsabiltitate, criteriul cel mai important trebuie să fie pregătirea și experiența în domeniul în care se depun proiecte spre finanțare. În plus, onorariul trebuie să fie potrivit atragerii unor evaluatori profesioniști, o “economie” în acest sens fiind de fapt o creștere a riscului real de fraudă sau nereguli ulterioare în proiecte slabe;
5. Lipsa unor prezentări publice a ofertei selectate (în cazul achizițiilor publice) sau a proiectelor care primesc fonduri pentru activitățile promise, alături de justificarea selecției, pe site-urile instituţiilor Autorităților de Management/Organismelor Intermediare şi a beneficiarilor creează o vulnerabilitate în ceea ce privește potențialul de monitorizare a realizării activităților și ridică semne de întrebare cu privire la asumarea selecției de către finanțator/autoritatea contractantă în fața publicului. Recomandarea este publicarea unui set de informații minimale pentru toate proiectele contractate: enumerarea rezultatelor preconizate, perioada proiectului, bugetul alocat, grupul țintă, beneficiarii vizați și date de contact (numele coordonatorului de proiect/o persoană de contact).
III. Implementarea proiectului
1. Autoritățile contractante care tergiversează semnarea contractelor fără un motiv mulțumitor pot fi penalizate financiar, iar numele acestora comunicat public, pe site-urile oficiale ale Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), AM-urilor, OI-urilor și Ministerului Fondurilor Europene. Atunci când se lansează o nouă procedură de achiziție publică prin SEAP, potențialii ofertanți trebuie să poată accesa un eventual istoric al acestor tergiversări din partea autorităților publice implicate;
2. O listă a acționariatului firmelor care au intrat în insolvență în perioada de implementare a unui contract cu fonduri europene sau după mai puțin de 6 ani de la încheierea ultimului contract pentru proiecte cu fonduri europene poate fi realizată şi făcută disponibilă public. Această “listă a riscului” poate fi comunicată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, pentru a atrage atenția asupra persoanelor care au condus firme în insolvență după ce acestea au beneficiat de bani europeni și bani publici;
3. Folosirea unor indicatori de rezultat mai dificil de falsificat, cum ar fi chestionare de evaluare ale participanților, fotografii de la fiecare întâlnire și scurte înregistrări ale discuțiilor;
4. Monitorizarea articolelor apărute în presă de către structurile responsabile de prevenția fraudei din cadrul AM-urilor și auto-sesizarea în cazurile în care o organizație sau un proiect sunt reflectate negativ în sensul unor practici ilicite de gestionare a fondurilor obținute;
5. Diferențele semnificative între costurile estimate și cele reale, odată sesizate de AM, pot fi comparate cu costuri similare din alte proiecte considerate de succes. Dacă se remarcă diferențe care nu pot fi justificate prin această comparație, proiectul trebuie investigat pentru suspiciune de fraudă.
6. Realizarea unei liste de exemple de criterii restrictive prezente în caietele de sarcini, disponibilă public pe site ar putea sprijini atât autoritățile contractante, cât și ofertanți, în a identifica practicile incorecte;
7. Reglementarea timpului pentru achiziții de minimum 10 zile de la publicarea anunțului de cerere de oferte, indiferent de procedura de achiziție utilizată;
8. Realizarea unor hărți ale rețelelor de organizații care participă la procedurile de achiziții publice împreună pentru a putea fi reperați aceia care pot fi suspectați de înțelegeri necompetitive (practica rotirii câștigătorului);
9. Publicarea unor documente care să prezinte, cu titlu de recomandare, folosirea anumitor coduri CPV pentru anumite obiecte ale achizițiilor publice. După o perioadă de testare a acestora și modificare în funcție de feedback, acestea pot deveni obligatorii, referință pentru achizițiile realizate în proiecte cu fonduri europene.
Policy brief-ul face parte din proiectul „Proasta guvernare în cheltuirea banului public în România între anii 2004 şi 2012” implementat de către Societatea Academică din România (SAR) cu sprijinul financiar al Think Tank Fund (TTF) – Open Society Foundations.
