Redactia | sâmbătă, 19 octombrie 2013
“Noi, locuitorii Muntilor Apuseni, adunati astazi, 19 octombrie 2013, la Campeni, ne afirmam dreptul de a ne decide singuri soarta. In temeiul acestui deziderat legitim proclamam:
Pamantul, padurile, pasunile, apa si aerul Muntilor Apuseni apartin celor care locuim aici, asa cum ne-au fost lasate mostenire din strabuni. Avem dreptul si obligatia sa le transmitem in buna stare urmasilor nostrii, pentru ca si ei sa se poate bucura de ele. Locuitorii Apusenilor sunt cei indreptatiti sa decida care e cel mai potrivit mod prin care bogatiile cu care ne-au inzestrat natura si bunul Dumnezeu vor fi valorificate in folosul comunitatii noastre si ale Romaniei!
Viata in Muntii Apuseni nu e usoara, dar avem pasuni pe care putem sa ne crestem vitele, avem paduri din care, cu buna masura, putem lua lemne pentru fabricile noastre de mobile, inca mai avem ape curate, peisaje, monumente ale naturii si o istorie care atrag zeci de mii de turisti in fiecare an. Sunt activitati de pe urma carora locuitorii Apusenilor traisc deja si sunt oportunitati de dezvoltare care, valorificate cu intelepciune, pot sa ne asigure un trai bun atat noua, cat si nepotilor nostri. Noi nu cersim la usile altora, altii au venit la usa noastra si incearca sa ia si sa distruga ceea ce ne apartine!
Din aceste activitati si din dezvoltarea lor se pot colecta taxe si impozite care sa fie administrate in folosul nostru si al cetatenilor romani. Cerem celor ce ne reprezinta in Consiliile Locale si Judetene, in Primarii, in Parlament si Guvern, sa foloseasca cu responsabilitate deplina aceste taxe si impozite pentru a construi drumuri, scoli si spitale. Acesti bani nu sunt pentru buzunarele lor, ci pentru a asigura dezvoltarea comunitatii si o viata fericita pentru cei care contribuie la buget. Daca se dovedeste ca, incalcandu-ni-se vointa, acesti bani vor fi folositi impotriva noastra, ne asumam dreptul de a nu-i mai recunoaste ca reprezentanti legitimi si ne vom apara asa cum orice om este indereptatit sa se apare impotriva celui care vrea sa-i faca rau!
Orice strain e binevenit in Muntii Apuseni atata vreme cat ne respecta modul de viata si nu intreprinde nimic in masura sa-l schimbe impotriva vointei noastre. Ne pastram dreptul de a lupta impotriva tuturor celor care prin viclenie, hotie si coruptie vin aici pentru a fura ceea ce este al nostru ori pentru a distruge resursele naturale si istorice de care depinde viata noastra. Fericirea si bunastarea nimanui nu se poate baza pe nefericirea si saracirea semenilor sai!
In considerarea celor enuntate mai sus le transmitem guvernantilor si politicienilor, in mod imperativ, urmatoarele revendicari punctuale:
Revendicarile locuitorilor Tarii Motilor
1. Respingerea de catre Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevad masuri speciale de expropriere a cetatenilor romani, precum si alte masuri derogatorii de la regimul legal de protective a mediului, patrimoniului cultural, apelor, pajistiilor si terenurilor agricole, bunuri publice etc., in favoarea companiilor miniere de orice tip;
2. Interzicerea prin lege a utilizarii cianurii in activitatiile miniere din Romania;
3. Includerea Rosiei Montane pe lista tentative a Romaniei pentru UNESCO;
4. Respingerea de urgenta, prin Hotarare de Guvern, a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Rosia Montana;
5. Desecretizarea tuturor contractelor si a actelor aditionale incheiate de catre Guvern, referitoare la instrainarea, cedarea, concesionarea resurselor minerale ale Romaniei;
6. Demisia initiatorilor de lege speciala pentru Rosia Montana: minitstrul Marilor Proiecte, Dan Sova, Ministrul Mediului, Rovana Plumb, Ministrul Culturii, Daniel Barbu, Directorul ANRM, Gheorghe Dutu, precum si a premierului Victor Ponta;
7. Asumarea de catre Guvern a expertizei si a punctelor de vedere referitoare la proiectul minier de la Rosia Montana exprimate de Academia Romana, Asociatia AD ASTRA, Institutului Geologic Roman, Ordinul Arhitectilor din Romania, Sinodul BOR, Sinodul BRU si al celorlalte biserici crestine din Romania, precum si de expertii independenti;
8. Crearea unei Comisii Parlamentare de Ancheta a Afacerii Rosia Montana sub toate aspectele: instrainarea zacamintelor, acordarea licentei, sponsorizarile RMGC catre Institutii publice si private, ONG-uri, persoane fizice, influentarea deciziilor politice, incalcarea unor hotarari judecatoresti definitive, modul in care publicitatea oferita de companie a afectat libertatea presei si dreptul la libera exprimare etc.;
9. Refacerea si dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Muntilor Apuseni si acordarea unor facilitati fiscal si de alta natura pentru dezvoltarea activitatilor economice in urmatoarele domenii: turism, prelucrarea lemnului si refacerea fondului forestier, cresterea si prelucrarea produselor de origine animala, apicultura, alte activitati specific zonei;
10. Adoptarea de catre Guvernul Romaniei a unor politici publice, ca si elaborarea, cu ajutorul societatii civile reale, a unei strategii care sa prevada masuri in acord cu principiile dezvoltarii durabile, ale utilizarii optime ale resurselor, ale conservarii patrimoniului cultural-istoric si ale sprijinirii intreprinzatorilor locali;
11. Inceperea de catre institutiile abilitate a cercetarii penale in cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea si avizarea de documente cu privire la proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana;
12. Interzicerea prin lege a utilizarii metodei fracturarii hidraulice in exploatarea gazelor de sist si respectarea, in zonele vizate pentru aceasta exploatare, a vointei suverane a cetatenilor, cu care ne exprimam deplina solidaritate;
Aceasta este vointa noastra, a locuitorilor Muntilor Apuseni, a oamenilor liberi prezenti la Marea Adunare de la Campeni, exprimata public astazi, 19 octombrie 2013, cu spiritul si gandul indreptate catre o dezvoltare durabila, care sa asigure accesul pentru mai multe generatii la toate resursele cu care Dumnezeu ne-a inzestrat.
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!“