Text: Ioana Molodoveanu. Foto: Vlad Brăteanu (Vice România)
Șeful de partid al ministrului Barbu, PNL-istul Crin Antonescu, declarase și el la Realitatea: “Nu putem accepta ca manifestanţii pentru o anumită cauză să se ridice deasupra legii.” Uitând cu desăvârșire (sau manipulând intenționat) că protestele se întâmplă tocmai pentru că Guvernul s-a ridicat deasupra legii prin aprobarea unui act normativ care încalcă alte șase. Culmea, cel corect în declarații cu privire la ce s-a întâmplat acolo a fost chiar Daniel Barbu: „Eu nu am fost agresat, dar mașina a fost vandalizată.”
Flash-mob-ul s-a organizat ca urmare a apariției unui raport făcut de specialiști străini despre importanța Roșiei Montane pentru patrimoniul mondial, pe care Barbu l-a negat și a pus astfel piedici intrării localității în UNESCO. Când am ajuns eu în Club A, ministrul era deja acolo. Prin ochelarii lui cât ochii îndesa tutun în pipă cu atitudine de Sherlock Holmes. Discuta cu Ion Bogdan Lefter, critic literar și profesor la facultatea de Litere din București, care era și gazda acelei dezbateri. Între timp sala se umplea de hipsteri pe care-i recunoșteam din piață și care veneau doi câte doi, dar nu dădeau de înțeles că-s în gașcă. Unul i-a pus lui Barbu pe masă Ziarul de Apuseni, publicația campaniei Roșia Montană. A ignorat-o. Mai erau acolo oameni pe care Barbu îi cunoștea de 40 de ani, după cum a declarat după ce a început dezbaterea. Care era de fapt un interviu pe care Lefter i-l lua ministrului, despre părinții, studiile și cum a ajuns el din uman în politică, deși voia să facă Dreptul. “Mereu m-am considerat un jurist ratat”, a spus Barbu. Destul de boring, până a povestit cum el este “primul român după Gheorghe Brătianu care a publicat în Anal”, ceea ce a stârnit râsete în sală și o întrebare nedumerită a unei doamne: “De ce râdeți?” Eu am căutat pe google “Daniel Barbu anal” și n-am găsit nimic.
. Tocmai când “ebuliția” (trecere treptată a lichidului în stare de vapori sub acțiunea căldurii http://dexonline.ro/definitie/ebuli%C8%9Bie ) ministrului vizavi de “multe cărți pe care le am în cap” (și pe care nu le-a scris încă) era lăudată de Lefter, un protestatar i-a aruncat în față un teanc de dolari din hârtie cu chipul său sau cu logoul RMGC și l-a întrebat supărat: “Cât ți-ai luat șpagă?”. Inițial, Barbu a ridicat din sprâncene, apoi s-a încruntat. A luat o față de poker și i-a înghețat mâna pe microfon când în spatele lui s-a desfășurat un banner care-l făcea călău. Lumea s-a ridicat în picioare și scanda de vibrau pereții: “Demisia” și “Vrem cultură nu cianură”. Cineva i-a strigat “Ești lobby-istul RMGC”, iar alții îl filmau de la un metru distanță. Unuia îi tremura mâna pe aparat de emoție, semn că pentru el era un moment important, după frustrarea acumulată în 50 de zile de protest în care cei din piață nu au fost luați în serios sau au fost ignorați.
O domnișoară l-a întrebat: “„Cum vă permiteți să vorbiți despre cultură, când distrugeți două mii de ani de istorie?”, după care ministrului i s-a dat drept la replică. Dar greu mai discuți cu cineva care începe un dialog aruncându-ți ceva-n față. Așa că a vorbit Lefter cu sala, el un monolog, oamenii o lozincă, în timp ce ministrul urmărea sfidător din scaun, picior peste picior, cu-n pahar în mână. Pe alocuri dialogul a fost atât de indignant, încât așa mi-am explicat eu tensiunea prin care ministrul a rămas fără geam.
Lefter: Aici e o cafenea culturală, e despre cultură și starea ei.
Sala: Vrem răs-puns!
Lefter: Dați-mi voie să vă dau eu un răspuns. Nu vă aflați aici pentru că ați cumpărat o bere, ci pentru că eu Lefter am organizat asta. Nu-mi amintesc să vă fi văzut până acum. Aici discutăm subiecte pe care le decid și le conduc eu. Într-o societate liberă organizăm dezbateri libere cu diverse teme. Îmi organizez serile cum doresc. Trebuie să acceptați ce vă ofer.
Sala: De-mi-si-a!
Lefter: Ori continuăm discuția, deși o parte din public nu dorește, ori unul dintre voi mai lider…
Sala: Ha ha ha!
Lefter:Vă informez, vă dau de gândit, dacă nu vă opriți, media va informa: „Un grup de protestatari au intervenit brutal cu un act de cenzură și au împiedicat desfășurarea unei discuții culturale.”
Sala, isteric, inteligibil doar: Huuooo!, Rușine!
Lefter: Ce faceți e un act nedemocratic.
Sala: Vrem cul-tu-ră, nu ci-a-nu-ră!
Lefter: Ne oprim aici. Îmi pare foarte rău că nu putem sta de vorbă cu Daniel despre ce înseamnă responsabilitate ministerială la Ministerul Culturii, despre teatru, dans, problema patrimoniului cultural în care ministrul este specialist. Închidem fără să degenerăm și mă gândesc, dragă Daniel, cum putem continua după ce se domolește atmosfera.
Sala ridică două degete ca la școală: Di-a-log!
Lefter: Dialogul cu Daniel Barbu pe tema pe care vă interesează, datorită deciziei mele de organizare, nu o veți avea aici.
Sala: Jos cen-zu-ra!
Lefter de trei ori consecutiv: Dumneavostră ne cenzurați și strigați Jos cenzura! Apoi Cred că societatea românească are de învățat din această situație. Dați drumul la muzică. Daniel, îmi pare rău
Și Lefter l-a consolat pe dragul Daniel cu o bătaie prietenească pe spate. Lumea urla „Uniți, salvăm Roșia Montană”, iar în jurul său era o grămăjoară de protestatari care-i vorbeau supărați de sus: „E trist să vezi un intelectual de teapa asta o cocotă”, „Daniele, ești primul care cade săptămâna viitoare”, „Lașitate!” Barbu le-a răspuns cu țigara în gură: „E o faptă penală ce-ați făcut!” O domnișoară: „V-am citit cărțile. Nu înțeleg cum ați ajuns aici. Mi-ați fost profesor la Științe Politice.” Barbu: „Nu ți-a folosit la nimic.” L-am întrebat și eu pe ministru: ”de ce a refuzat un dialog cu protestatarii” și mi-a zis: „Pentru că m-au calomniat, domnișoară. Cu cine te calomniază, nu discuți. Știe asta orice om cu școală elementară de patru clase.”
Citiți restul articolului pe Vice România.
Observație:
Citind articolul nu am putut înțelege o atitudine așa de derutantă al unui ministru care ”conduce” tocmai activitățile de CULTURĂ în țara noastră...
Azi am dat de o carte scrisă de ministru: ”Indistincţia. O cronică a sfârşitului politicii româneşti” în care domnia descrie cu exactitate cum a fost devalorizat acțiunea politică și cum a apărut ”Indistincţia, care este o foarte bună critică a populismului”.
Politica s-a terminat deocamdată
Observație:
Citind articolul nu am putut înțelege o atitudine așa de derutantă al unui ministru care ”conduce” tocmai activitățile de CULTURĂ în țara noastră...
Falsa ”așezare” în șaua unei căluț, care vrea să te arunce sau să te ”lipești” - cu orice preți!- de scaunul tapițat al ministerului, deși a fost demonstrat că ai făcut un rău uriaș al propriului popor , este dovada că NU erai ”pregătit” pentru rolul de a fi conducătorul unei instituții de cultură fie ea și ministerul într-un guvern, care s-a năpustit asupra unor bogății ale românilor!
Apoi să arunci cu vorbe grele cum ar fi ”e o faptă penală” sau să te simți ”calomniat” când ți s-a demonstrat că ai greșit când ai semnat ”descărcarea culturală și istorică” - al unei zone care indeplinește toate condițiile de a fi în Patrimoniul Cultral UNESCO și este în proprietatea românilor - este de fapt ce demonstrează că ar fi demn să-ți depui demisia! Evenimentele te-au depășit! Ai scăpat frâiele minsiterului te-ai descalificat, dar...
Dar intrebarea domnișoarei era cât se poate de normală ptr că te credea un om al culturii! Unul care s-ar lupta ca principiile expuse în cărțile sale să-i reprezinte! Dar răspunsul,dat de Marele Ministru este demn de mila tuturor...
Azi am dat de o carte scrisă de ministru: ”Indistincţia. O cronică a sfârşitului politicii româneşti” în care domnia descrie cu exactitate cum a fost devalorizat acțiunea politică și cum a apărut ”Indistincţia, care este o foarte bună critică a populismului”.
Domnia sa a scris în cartea mai sus arătată, că ”că păcatul nostru politic în acest moment este tocmai un liberalism de peşteră” fapt ce ar explica de ce a vrut să dispară galeriile de mine din Roșia Montană galerii ce îi fac greață sau frică atât de mare încât nu mai poate distinge elementele politice normale ce sunt sau ce nu sunt favorabile lui. Culmea culmilor este că a uitat că în continure a scris: fiecare pentru el, cine nu rezistă trebuie să moară!!!
Acum când s-a confruntat exact cu ce a scris, se simte jignit, obstrucționat, chiar calomniat, nu mai gândește lucid și incepe să arunce cu remarci al unui politician de doi bani: ”E o faptă penală ce-ați făcut!”
Este foarte deranjat că ce a scris acum îl trăiește pe viu și se descarcă pe cei care doersc să știe de ce a făcut, ce a făcut : ”am intrat în NATO şi în UE. După aceea n-am mai fost capabili să emitem nimic serios. De aici vine “indistincţia”: noi nu mai lucrăm pentru nimic, doar ne târâm politic de pe o zi pe alta.”
Găsim o propoziție foarte elocventă în volumul ”Indistincția” care se potrivește domnului ministru: în România s-a terminat politica, gata, nu mai avem...
Găsim o propoziție foarte elocventă în volumul ”Indistincția” care se potrivește domnului ministru: în România s-a terminat politica, gata, nu mai avem...
Trebuie să atragem atenția domniei sale că ar fi de dorit să se retragă demn și să-și dea DEMISIA dacă a rămas ceva urmă de ”normalitate” în creierul din cap.
Vă redăm aici o mică caracterizare al celui care a mai scris: Politica pentru barbari, Republica absentă... (Civicul Ardelean)
Politica s-a terminat deocamdată
de COSTI ROGOZANU
Ne place politica deşi nu recunoaştem. Două televiziuni de ştiri din România strâng zilnic milioane de telespectatori în faţa ecranului. Dacă tot ne place aşa de mult, poate ar fi cazul să ne şi profesionalizăm puţin pasiunea asta: m-am gândit să vă recomand cartea lui Daniel Barbu, Indistincţia. O cronică a sfârşitului politicii româneşti. Să faci politică nu înseamnă (doar) să urli mai tare. Uneori chiar e o chestie complicată, interesantă, cu interpretări surprinzătoare, derapaje grave pe care nu le observa mai nimeni – asta e politica aşa cum e ea văzută de Daniel Barbu.
Intelectual strălucit, autor al unor cărţi-brici despre ultimii 20 de ani (Politica pentru barbari, Republica absentă), furnizor de radiografii curajoase, care i-au adus nenumăraţi duşmani intelectuali sau politici, Daniel Barbu ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toţi amatorii de politică activă.
Indistincţia are o teză foarte simplă care reuneşte articole şi opinii din ultimii şase ani: în România s-a terminat politica, gata, nu mai avem. Momentul de graţie a fost 2007. Până atunci aveam un scop, nu cine ştie ce vis politic, dar era totuşi ceva: să intrăm în UE. Barbu aminteşte o observaţie teribilă a lui Habermas despre căderea comunismului din Est: au fost revoluţii fără un scop politic, nu au avut un vis despre viitor, au fost complet lipsite de idei novatoare. România nu face excepţie. Visul nostru politic a fost atât de mic încât s-a îndeplinit: am intrat în NATO şi în UE. După aceea n-am mai fost capabili să emitem nimic serios. De aici vine “indistincţia”: noi nu mai lucrăm pentru nimic, doar ne târâm politic de pe o zi pe alta.
De ce oare nu s-a dat la la proba de română de la BAC următorul fragment de comentat: „Semn al maturităţii lor democratice şi triumfului aproape general al unui liberalism elementar şi aproape instinctiv, românii nu fac politică decît cu stomacul plin”. În numai o frază sunt deconstruite cu ironie câteva mituri.
Românii nu sunt sătui de politică, ci cred că înţeleg politica doar sătui. Apoi, când toată floarea intelectuală ne povesteşte cât de infectaţi suntem încă de comunism, Barbu ne spune calm că păcatul nostru politic în acest moment este tocmai un liberalism de peşteră, fiecare pentru el, cine nu rezistă trebuie să moară, şi alte sloganuri din filme americane de serie B şi C.
Găsiţi în Indistincţia şi o foarte bună critică a populismului. Jurnaliştii şi politicienii fac instinctiv o alianţă cu poporul cel cinstit împotriva corupţilor. Barbu chiar scrie ironic la un moment dat că, dacă ar fi să te iei după tonul de vajnici luptători anti-corupţie ai zice că spiritul pur, onest şi european al poporului român este de fapt corupt de diverşi tipi din elita economico-politică. Corupţia este o temă importantă, dar n-ar trebui să devină o obsesie. Pentru că obsesia nu a rezolvat nimic, nu a dus decît la dosare inconsistente redactate de procurori cu misiune ambiguă, politico-justiţiară.
