- 5 (cinci) pagini:
Cazul instrumentat de Oancea a fost închis după ce MAPN a declasificat documentele vândute de ofiţerul urmărit. Prin urmare, procurorul a înaintat întreg dosarul, care i se părea dubios, către PNA.
“Am dat solutie in dosarul ofiterului si trebuia sa trimit restul dosarului la PNA, intrucat mi s-a parut o cauza complexa si importanta. Am zis sa informez procurorul general, era Tanasa Joita, mi-a zis faceti-mi si mie o nota sa informez cu situatia de fapt constatată de dumneavoastră, iar dosarul sa-l tineti la dvs pana va spun eu. Am stat cu dosarul in fiset, si i-am dat dumnealui nota aceea.” - a relatat Oancea.
Ulterior, fostul procuror militar a avut o întâlnire cu preşedinta ANRM de la acea vreme, Maria Stratulat, care i-a spus că a primit o notă de la primul ministru de la acea vreme pe care era o rezoluţie care spunea că închiderea afacerii Roşia Montană constituie un impediment pentru intrarea României în NATO.
Laura Codruța Kovesi, a declarat că în prezent pe rolul DNA nu există dosare penale referitoare la Roșia Montană
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat, miercuri seara, că în prezent pe rolul DNA nu există dosare penale referitoare la Roșia Montană cu urmărirea penală începută.
“Au fost dosare în lucru care au vizat activități referitoare la Roșia Montană. O parte din ele au fost închise în cursul anilor trecuți. Pot să vă spun că în acest moment nu avem dosare penale cu urmărirea penală începută. Nu a fost nimeni învinuit pentru diverse fapte penale.” - a afirmat șeful DNA, la TVR 1.
Sursă: Realitatea.net