http://www.nasul.tv/wp-content/uploads/2013/09/Alburnus-Maior-Analiza-legii-RM-2013.pdf
C. I. | miercuri, 18 septembrie 2013
Alburnus Maior a realizat în septembrie 2013 raportul de analiză: Critica proiectului de lege referitor la exploatarea de la Roșia Montană
C. I. | miercuri, 18 septembrie 2013
Alburnus Maior a realizat în septembrie 2013 raportul de analiză: Critica proiectului de lege referitor la exploatarea de la Roșia Montană
Autorii studiului sunt:
Dr.Liviu Marius Harosa -Lect.univ. Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, Avocat
Ștefania Simion – Consilier juridic – Asociația Alburnus Maior, Roșia Montană
Anca Ciupa – Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, masterand la Diplomatische Akademie Wien
Alexandra Cristoloveanu – Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, notar public stagiar, Camera Notarilor Publici Brașov
CRITICA PROIECTULUI DE LEGE REFERITOR LA EXPLOATAREA MINIERĂ DE LA ROŞIA MONTANĂ
Alburnus Maior
2013
A.
Motivarea încalcă grav prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi actualizată
A1.
Expunerea de motive a proiectului de lege nu face referire la practica
instanţelor naţionale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
Potrivit
art. 13 lit d, art. 21 şi art. 22 alin. 2 ale Legii nr. 24/2000
proiectul de act normativ trebuie corelat cu dispoziţiile Convenţiei europene a
drepturilor omului şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta, ratificate de
România, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Totodată, este necesar a se avea în vedere în activitatea de documentare pentru
fundamentarea proiectului, practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea
reglementărilor în vigoare, doctrina juridică în materie şi, precum am precizat
mai sus, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Lecturând
motivarea proiectului de lege, se poate deduce că acesta nu respectă hotărârile
instanţelor judecătoreşti în materie, încălcându-se astfel autoritatea de lucru
judecat, şi nici hotărârile date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea
Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în această privinţă prin mai multe
decizii relevante: Cauza Tătar contra România, hotărârea din 27 ianuarie
2009, Cauza Ockan şi alţii contra Turcia, hotărârea din 28.03.2006 şi
Cauza Taskin contra Turcia, hotărârea din 10.11.2004, starea de fapt fiind
similară.
În prima
dintre aceste cauze, reclamanţii, tată şi fiu, locuitori ai oraşului Baia Mare,
s-au adresat Curţii Europene în 2001. Ei s-au plâns că autorităţile române nu
au reglementat de manieră eficace folosirea cianurii şi a altor substanţe
toxice de către Transgold SA Baia Mare (fosta Aurul SA Baia Mare) în procesul
tehnologic de extragere a aurului. Ca urmare a acestui proces tehnologic,
vieţile celor doi, care locuiau la 100 de metri de fabrica Aurul, au fost puse
în pericol. Curtea Europeană a constatat că autorităţile române nu au impus
societăţii Transgold condiţii de funcţionare apte să evite producerea unor
prejudicii mediului şi sănătăţii umane. Mai mult, au permis acestei societăţi
să funcţioneze şi după accidentul din ianuarie 2000, încălcând principiul
precauţiei care ar fi impus o diminuare a activităţii atâta timp cât existau
serioase îndoieli cu privire la siguranţa procesului tehnologic. Concluziile
studiilor de mediu pe baza cărora s-a permis funcţionarea fabricii Aurul nu au
fost niciodată aduse la cunoştinţa publicului, care nu a avut posibilitatea de
a le contesta. Deşi dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor
privind mediul este garantat, autorităţile române au continuat să îl ignore
chiar şi după producerea accidentului din ianuarie 2000.
În
cauzele contra Turciei, societăţile comerciale au obţinut dreptul de a exploata
în anumite regiuni zăcămintele de aur existente, prin folosirea unor tehnici de
cianurare pentru extragerea aurului. Autorizaţiile de exploatare a aurului au
fost anulate în instanţă, ele nefiind conforme cu interesul general, prezentând
riscuri pentru sănătate şi mediu. În baza unor noi rapoarte care afirmau că au
fost reduse riscurile menţionate în hotărârile judecătoreşti, Guvernul turc a
emis noi autorizaţii care permiteau exploatarea aurului cu cianuri. Curtea a constatat
că dreptul la un mediu sănătos intră sub incidenţa art. 8 din Convenţia
europeană a drepturilor omului, şi anume dreptul la respectarea vieţii
private şi de familie, implicând obligaţia statului de a evita încălcările
arbitrare din partea autorităţilor publice şi obligaţia statului de a adopta
măsuri rezonabile şi adecvate pentru protejarea dreptului. Curtea a recunoscut
interesul pe care autorităţile interne îl pot avea în a menţine activităţile
economice, apreciind totuşi că acest interes nu poate să prevaleze asupra
dreptului persoanelor interesate de a beneficia de un mediu echilibrat şi care
să nu le afecteze sănătatea. Pericolul pe care îl reprezintă utilizarea
cianurilor în procesul tehnologic, în ce priveşte riscul de poluare a pânzei
freatice şi distrugerea ecosistemului local, aduce atingere dreptului la un
mediu sănătos.
Astfel, Curtea a stabilit că în speţele evocate mai sus a existat
o încălcare din partea statului turc a art. 8 şi a art. 6, dreptul la un
proces echitabil, din Convenţie. Prin permiterea exploatării aurului,
garanţiile procedurale de protecţie a vieţii private şi familiale au rămas fără
efect iar faptul că autorităţile au ignorat lungi perioade de timp hotărâri
judecătoreşti definitive a făcut inutil recursul la justiţie al reclamanţilor,
ceea ce echivalează cu o violare a art. 6.
Sintetizând
cele expuse mai sus, se poate observa faptul că motivarea proiectului de lege
încalcă dispoziţiile Legii nr. 24/2000, ce stabileşte obligativitatea de a se
avea în vedere jurisprudenţa Curţii, impunându-se o practică contrară,
neconformă orientării Curţii de la Strasbourg.
Totodată, motivarea proiectului de lege încalcă art. 21 din
Legea 24/2000, care vorbeşte de obligativitatea respectării practicii
instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare. Menţionăm cu
titlu exemplificativ: Decizia civilă nr. 2571/2011, pronunţată de Curtea
de Apel Cluj în dosarul cu nr. 7774/117/2011; Sentinţa civilă nr.
157/F/CA-Fisc/26.11.2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov –
soluţie menţinută şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.
4607/9.12.2008. Aceste hotărâri au anulat diferite acte administrative emise de
autorităţile publice pentru începerea exploatărilor în perimetrul de la Roşia
Montană.
A2.
Motivarea proiectului de lege nu conţine o evaluare preliminară a impactului
asupra mediului şi nici o evaluare a impactului asupra noilor reglementări
privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului
Evaluarea
impactului asupra mediului precum şi asupra reglementărilor în materia
drepturilor şi libertăţilor a proiectului de lege este o obligaţie prevăzută de
art. 7 alin. 1 şi alin. 3^1 din Legea nr. 24/2000.
La pag.
8 a Expunerii de motive a proiectului de lege se menţionează faptul că în
privinţa impactului asupra mediului „prezentul act normativ nu se referă la
acest subiect”, iar în privinţa impactului social, singura coordonată care e
oferită este că acest proiect „va crea locuri de muncă”. De altfel, din
întreaga motivare oferită se poate deduce că singurul factor avut în vedere
este „relansarea economică” a ţării.
În ceea
ce priveşte locurile de muncă, aşa cum reiese din Acordul privind unele măsuri
aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană,
anexă a proiectului de lege, vor fi 2.300 de locuri de muncă în faza de
construire a facilităţilor de exploatare şi producţie, în perioada iunie 2014
şi noiembrie 2016, şi 900 de locuri de muncă în faza de exploatare, care se
preconizează că va dura aproximativ 16 ani. Însă la sfârşitul acestei perioade,
care nu este una foarte îndelungată, populaţia din zonă va rămâne din nou fără
locuri de muncă şi, ceea ce este cel mai grav, într-un mediu înconjurător
distrus. Astfel, impactul social pe care mizează proiectul de lege nu este unul
care să aducă o reală soluţionare a problemei lipsei locurilor de muncă în
zonă.
Referitor
la impactul asupra mediului, considerăm inadmisibil ca un proiect de lege care
se referă la exploatarea minereurilor auro-argentifere prin folosirea unor
tehnologii controversate (care pot aduce grave prejudicii mediului înconjurător
şi cu care majoritatea populaţiei nu este de acord) să prevadă expres la
secţiunea destinată impactului asupra mediului faptul că „prezentul act
normativ nu se referă la acest subiect”, ignorând astfel, voit, un
element esenţial pe care ar fi trebuit să îl aibă în vedere. Ar fi fost
necesară o analiză temeinică a tuturor riscurilor pe care le presupun aceste
tehnologii pentru a se putea decide în cunoştinţă de cauză dacă „relansarea
economică” a ţării justifică distrugerea mediului înconjurător.
A3.
Motivarea proiectului de lege nu indică dificultăţile care pot apărea în
procesul de implementare a reglementărilor propuse
Art. 33
din Legea nr. 24/2000 prevede, printre scopurile elaborării studiului de
impact, necesitatea evidenţierii dificultăţilor care ar putea apărea în
procesul de punere în practică a reglementărilor propuse.
În expunerea de motive nu sunt menţionate astfel de dificultăţi,
deşi ele există cu certitudine (problemele de mediu, de respectare a dreptului
de proprietate, de respectare şi protejare a patrimoniului cultural etc.). Mai
mult chiar, sunt vizate exclusiv avantajele pe care le-ar putea aduce acest
proiect, care, aşa cum am mai precizat, sunt numai de ordin economic, iar acolo
unde ar putea fi evidenţiate unele dificultăţi, acestea fie sunt ignorate
total, fie întâlnim menţiunea „prezentul act normativ nu se referă la acest
subiect”.
Aceeaşi menţiune apare în cadrul secţiunii „Informaţii privind
procesul de consultare cu organizaţiile neguvernamentale, institute de
cercetare şi alte organisme implicate”. Dat fiind faptul că este de
notorietate opoziţia manifestată de o serie de organizaţii neguvernamentale şi
institute de cercetare, dintre care amintim chiar Academia Română, cel mai
înalt for ştiinţific din România, Uniunea Arhitecţilor din România, Ordinul
Arhitecţilor din România, ICOMOS, Universitatea ”Babeş- Bolyai”, Academia de
Studii Economice Bucureşti etc. precum şi opoziţia manifestată de o mare parte
a populaţiei, consultarea acestora era o etapă care sub nicio formă nu ar fi
trebuit ignorată.
A4.
Motivarea proiectului de lege nu arata considerentele pentru care proiectul
este declarat ca fiind de utilitate publica
Proiectul
minier de la Roşia Montană este declarat ca fiind „de utilitate publică şi de
interes public naţional deosebit” (art. 3 alin. 2 din Proiect). Cu toate
acestea, nu există în legislaţia actuală conceptul de „interes naţional
deosebit”, ci doar acelea de „utilitate publică” şi „interes naţional”.
Motivarea
se rezumă la o apreciere superficială, lipsită de conţinut, susţinându-se doar
că acest proiect Trebuie să reprezinte o prioritate pentru legiuitorul
român, deoarece doar astfel se poate asigura o implementare rapidă şi coerentă
a unor proiecte care vizează relansarea economică a României.
Singurul
argument oferit pentru a motiva acest interes public deosebit este cel
economic, excluzându-se ceilalţi factori care contribuie la declararea
utilităţii publice şi a interesului naţional. Textul încalcă astfel art. 8
alin. 4 din Legea nr. 24/2000, care declară obligatorie formularea într-o
manieră clară a textului legislativ, ca şi nefolosirea unor termeni cu
încărcătură afectivă.
În
motivare se mai oferă ca argument art. 6 din Legea nr. 33/1994, care vorbeşte
de faptul că lucrările miniere sunt de utilitate publică, concluzionând că
Se
impune declararea Proiectului prin lege ca fiind de utilitate publică şi de
interes naţional deosebit.
Cu toate
acestea, Art. 6 al Legii 33-1994 stipulează că sunt de utilitate publică şi
„salvarea, protejarea şi punerea în valoarea a monumentelor, ansamblurilor şi
siturilor istorice”. Aceste elemente nu au fost avute în vedere pentru
declararea interesului public naţional deosebit în cazul proiectului
minier amintit.
Potrivit
actualei legislaţii, capitolul 2 al Legii nr. 33/1994, esenţială
procedurii de declarare a utilităţii publice este chiar analiza de la caz la
caz a existenţei interesului local sau naţional, concretizată într-o cercetare
prealabilă ce stabileşte dacă există elemente care să justifice interesul
naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă
natură care susţin necesitatea lucrărilor.
Or în
justificarea interesului public deosebit în motivarea proiectului de lege s-au
avut în vedere doar avantajele economice pe care operaţiunea minieră le-ar
aduce. Motivarea proiectului de lege abundă în generalizări nepermise şi
termeni vagi şi lipsiţi de conţinut, ceea ce nu poate conduce decât la
concluzia că elaborarea proiectului de lege nu a fost precedată de o activitate
de documentare şi analizare ştiinţifică, singurul scop urmărit fiind acela de a
accelera autorizarea operaţiunii miniere.
B.
Analiza propunerii legislative pe domenii şi articole
Propunerea legislativă conţine o serie de prevederi care încalcă
grav Constituţia, tratate şi convenţii internaţionale ratificate de România şi
o serie de Directive europene transpuse de România în legislaţia internă. Dacă
ar fi adoptate în forma propusă, prevederile amintite ar restrânge în mod
dramatic drepturi garantate constituţional la proprietatea privată, acces liber
la justiţie, mediu sănătos, moştenire culturală. Prevederile amintite ar
submina totodată obligaţii şi competenţe vitale ale diferitelor autorităţi
publice cu rol în aprobarea şi emiterea diferitelor acte de reglementare în
domeniul mediului, mineritului, urbanismului, lucrărilor de construire,
protecţiei patrimoniului natural şi cultural de interes naţional.
B1.
Mandatarea REMIN de a vinde către RMGC bunuri proprietate publică încalcă
atribuţiile judecătorului sindic şi ale administratorului judiciar
Prin Art.
4 pct 5 al proiectului de lege se mandatează Autoritatea pentru
Administrarea Activelor Statului şi Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi
Neferoase REMIN S.A, pentru a face demersurile necesare pentru vânzarea către
RMGC, în condiţiile reglementate de Legea nr 85/2006 privind procedura
insolvenţei, a imobilelor deţinute de REMIN în perimetrul minier Roşia Montană.
REMIN e
companie naţională de stat, aflată în subordinea Ministerului Economiei, cu
capital integral de stat. În prezent se află în reorganizare judiciară, planul
de reorganizare fiind depus la grefa Tribunalului Maramureş, potrivit Notei de
fundamentare la OUG nr. 39/2013, din 30.04.2013, privind preluarea de către
Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare restante asupra
Companiei Naţionale de Metale Preţioase şi Neferoase REMIN SA, Baia Mare,
administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal
competent. Planul de reorganizare a fost comunicat creditorilor companiei, însă
potrivit Notei de fundamentare, aceştia nu s-au pronunţat cu privire la
acceptarea lui, în consecinţă planul nu a fost confirmat de judecătorul sindic.
Totodată,
având în vedere că e vorba de o companie naţională cu capital integral de stat,
bunurile aflate în proprietate sunt bunuri publice, care trebuie supuse
regimului special, potrivit Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate
publică, fiind nevoie de hotărârea Guvernului pentru a fi scoase din
domeniul public.
Proiectul
de lege încalcă prevederile cuprinse în Legea 85/2006 privind procedura
insolvenţei, ţinând cont de situaţia în care se află compania REMIN, planul de
reorganizare nefiind confirmat de judecătorul sindic. Practic, indirect, se
aduce atingere atribuţiilor administratorului judiciar şi ale judecătorului
sindic, pentru a se accelera procesul de vânzare a bunurilor aflate în
proprietate publică. Se poate vorbi şi de o imixtiune a legislativului în
atribuţiile justiţiei, încălcându-se principiul separaţiei şi echilibrului
puterilor în stat, fapt prevăzut în Constituţie la art. 1 alin. 4.
B2.
Mandatarea unor autorităţi publice de a atribui direct contracte de concesiune
pe seama RMGC asupra unor imobile proprietate publică încalcă principiile
tratamentului egal, nediscriminării şi liberei concurenţe în atribuirea
concesiunilor
Art. 4
punctul 7 şi Art. 5, pct. II, alin. 1 vizează obligaţia instituţiilor
sau autorităţilor publice centrale sau locale care deţin drepturi de administrare
şi/sau proprietate asupra imobilelor necesare exploatării miniere din
perimetrul minier Roşia Montană şi asupra cărora statul român şi/sau unităţile
administrativ teritoriale deţin un drept de proprietate publică sau privată ca
în termen de 45 de zile de la solicitarea titularului Licenţei de exploatare să
încheie cu acesta contracte de concesiune pentru imobilele în cauză.
În cazul
bunurilor proprietate publică, art. 14 al OUG nr. 54/2006 privind
regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică stipulează că
contractele de concesiune se pot atribui prin două modalităţi, prin licitaţie
şi negociere directă şi doar în urma unui studiu de oportunitate aprobat de
concedent. Or prezentul proiect de lege vorbeşte de o atribuire directă a
bunurilor din proprietatea publică a statului, autorităţile publice fiind
obligate ca în termen de 45 de zile să încheie contractele de
concesiune, fapt ce contravine OUG nr. 54/2006.
Pe de
altă parte, şi dacă am vorbi de o procedură de excepţie pe care acest articol o
instituie, aceasta ar trebui să fie temeinic reglementată, pentru a nu se
înfrânge principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune,
precum principiul transparenţei, tratamentului egal, proporţionalităţii,
nediscriminării şi libera concurenţă (art. 13 din OUG nr. 54/2006).
B3.
Instituirea unui termen nelimitat de valabilitate a avizelor obţinute de RMGC
încalcă principiul legalităţii procedurilor de autorizare
Art. 4
punctul 9 lit b stabileşte faptul că în cazul în care, după emiterea
avizelor/ acordurilor/ autorizaţiilor cu privire la proiectul minier, intervin
elemente noi sau se modifică condiţiile care stau la baza emiterii lor,
autorităţile competente vor emite alte acte administrative sau le vor revizui
pe cele existente. În acest scop se stipulează că în privinţa actelor
premergătoare
Toate
actele premergătoare aferente procedurii de avizare şi autorizare îndeplinite
anterior în vederea emiterii actelor de reglementare, în măsura în care nu au
fost invalidate, îşi vor păstra valabilitatea şi vor fi utilizate de către
autorităţile competente la emiterea noilor acte de reglementare.
Potrivit
actualei legi a minelor 85/2003, Art. 43 alin. 1, în măsura în care are
loc modificarea condiţiilor avute în vedere la emiterea actelor administrative,
titularii acestor activităţi trebuie să solicite emiterea de noi autorizaţii,
acorduri, avize, aprobări. Se poate subînţelege din textul amintit că, pentru
emiterea noilor acte administrative, e nevoie de depunerea unei noi documentaţii
care să susţină noua modificare. În consecinţă, dacă se modifică condiţiile
care au stat la baza emiterii actelor administrative, e nevoie de o nouă serie
de acte premergătoare, tocmai pentru a se asigura transparenţa şi
corectitudinea procedurii. Proiectul de lege prevede posibilitatea ca aceste
acte premergătoare să fie folosite la nesfârşit, oricâte modificări ar surveni
la baza emiterii actelor administrative, motivul fiind acela al evitării
duplicării. S-ar ajunge astfel, la situaţia absurdă ca aceste acte să poată fi
folosite oricând pentru
legitimarea unor activităţi care nu mai presupun aceleaşi condiţii, tocmai
pentru a facilita acordarea de noi autorizaţii, încălcându-se procedura
legalităţii actului administrativ.
Acelaşi
raţionament poate fi aplicat şi pct. 10 al art. 4 al proiectului de
lege, care prevede posibilitatea obţinerii mai multor autorizaţii de
construire, utilizând în acest scop avizele, permisele şi acordurile emise
anterior. Astfel, avizele îşi vor produce efectele juridice la infinit. O
asemenea propunere legislativă este absurdă şi încalcă un principiu fundamental
al procedurilor de autorizare desfăşurate de autorităţile publice şi anume
principiul legalităţii. Potrivit acestuia, orice act administrativ emis de
autorităţile publice trebuie să fie conform cu actele cu forţă juridică
superioară şi să fie emis ca urmare a parcurgerii procedurilor administrative
în vigoare. Dat fiind că majoritatea avizelor şi a actelor premergătoare
(avizele de urbanism, privind sănătatea populaţiei, privind protecţia mediului
etc.) au termene de valabilitate strict reglementate prin legi speciale,
propunerea legislativă înfrânge cu evidenţă principiul enunţat.
B4.
Posibilitatea RMGC de a obţine reconfigurarea perimetrului minier reprezintă o ingerinţă
în atribuţiile exclusive ale autorităţii administrative şi încalcă principiul
legalităţii
Art. 4
punctul 13 permite Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, ca, la cererea
RMGC, să „reconfigureze” perimetrele licenţelor de exploatare adiacente
perimetrului minier.
Potrivit
actualei Legi a minelor nr. 85/2003, art. 19 alin. 2, lista
perimetrelor de exploatare se stabileşte de către autoritatea competentă
(Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale) prin ordin care se publică în
Monitorul Oficial. Perimetrele de exploatare sunt stabilite anterior acordării
licenţelor de exploatare, configurarea lor reprezentând o atribuţie exclusivă
în sarcina autorităţii competente. Având în vedere că ele sunt stabilite
înainte de acordarea licenţelor de exploatare, companiile care solicită aceste
licenţe nu au dreptul de a interveni în procesul de stabilire a perimetrelor de
exploatare, nici măcar la cerere, activitatea lor începând doar în
momentul în care autoritatea publică a publicat oferta de concesiune a perimetrului
minier.
Prin
conferirea atribuţiei de a interveni în hotărârile autorităţii administrative,
pentru a se reconfigura perimetrele, RMGC dobândeşte indirect drepturi care îi
conferă un tratament preferenţial faţă de restul investitorilor. Conform
proiectului de lege, perimetrul minier al RMGC nu are limite fixe, Agenţia
Naţională pentru Resurse Minerale fiind obligată să îl reconfigureze oricând la
cererea RMGC în afara oricărei proceduri de reglementare.
Totodată,
o astfel de „reconfigurare” a perimetrelor licenţelor de exploatare adiacente
perimetrului minier ar echivala cu o modificare a acelor licenţe de exploatare,
dat fiind că perimetrele în care se execută activităţile miniere sunt stipulate
în conţinutul licenţei, aprobate prin Hotărâre de Guvern. Cererea de modificare
a licenţei ar trebui însoţită de aceeaşi documentaţie ca aceea prevăzută de art.
20 din Legea nr. 85/2003 pentru acordarea licenţei.
Posibilitatea
modificării perimetrului licenţei în afara oricărei proceduri aduce din nou atingere
principiului legalităţii şi poate genera abuzuri grave din partea titularilor
de licenţe care pot astfel solicita iniţial autorizarea lucrărilor miniere
într-un perimetru restrâns, evitând procedurile ample şi complexe de evaluare a
impactului asupra mediului, precum şi asupra patrimoniului cultural.
B5.
Procedura de expropriere propusă încalcă garanţiile conferite dreptului de
proprietate de dispoziţiile constituţionale
Art. 5
pct II 1 stabileşte faptul că exproprierea imobilelor necesare pentru realizarea
proiectelor miniere de exploatare declarate de utilitate publică se va face în
conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes
naţional, judeţean sau local. Totodată, prevede
Pentru
exproprierea imobilelor necesare realizării proiectelor miniere prevăzute la
alin. (1), expropriator este Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei,
acţionând prin titularii licenţelor de exploatare, la solicitarea acestora.
Procedura şi obligaţiile prevăzute în sarcina expropriatorului de Legea nr.
255/2010 […] vor fi efectuate de Statul român, reprezentat de Ministerul
Economiei, acţionând prin titularii licenţelor de exploatare.
Plata despăgubirilor către proprietari se va face de către reprezentantul
desemnat al expropriatorului sau de către titularul licenţei de
exploatare din bugetul propriu, după caz.
şi aceea
că aplicarea procedurii de expropriere
se va
face fără a fi necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi
proiectelor miniere respective.
În
procedura de expropriere specială propusă, Statul ar ajunge să fie reprezentat
„prin titularul de licenţă”. O asemenea prevedere ar fi profund
neconstituţională, aducând atingere însuşi principiului suveranităţii naţionale
şi ar înfrânge orice garanţie şi ocrotire conferită dreptului de proprietate
privată la care ţinteşte actualul cadru legal destinat procedurilor de
expropriere şi stabilire a despăgubirilor.
Introducerea
prevederii conform căreia titularul licenţei reprezintă Statul în procedura de
expropriere şi plăteşte despăgubirile demonstrează încă o dată că intenţia
iniţiatorilor acestei propuneri legislative este substituirea autorităţilor
statului român cu companii private care pot deţine la un moment dat licenţe de
exploatare în România, investindu-le pe acestea din urmă, în mod abuziv şi
discriminatoriu, cu atribute de exercitare a unor puteri statale.
De
asemenea, atributul plăţii despăgubirilor pentru bunurile expropriate nu poate
aparţine, conform legislaţiei româneşti aplicabile şi aşa cum CEDO a statuat în
numeroase cauze, decât Statului, care acţionează în interesul general al
colectivităţii şi care dobândeşte, prin expropriere, dreptul de proprietate
publică asupra imobilelor. Despăgubirea pentru bunurile expropriate se
consideră ca fiind despăgubiri pentru o pagubă cauzată proprietarului printr-un
act administrativ legal al administraţiei. Aceste prejudicii
nu pot fi considerate ca vătămări cauzate unor drepturi ale
indivizilor, pe care aceştia le pot opune statului, ci numai ca nişte
prejudicii aduse situaţiei juridice a indivizilor în calitatea lor de membri ai
comunităţii naţionale sau de cetăţeni ai statului.
Potrivit
dispoziţiilor constituţionale care reglementează instituţia juridică a
exproprierii (art. 44 alin. 3 şi alin. 5) şi celorlalte acte normative speciale
în materia exproprierilor adoptate în aplicarea dispoziţiilor constituţionale,
dreapta şi prealabila despăgubire acordată proprietarilor imobilelor
expropriate nu este consecinţa răspunderii statului pentru prejudicii create
prin actul administrativ legal al exproprierii. Dimpotrivă, despăgubirea
constituie o justă indemnizaţie, proporţională cu valoarea bunului expropriat,
fără a avea caracterul unui preţ de cumpărare impus de stat şi fără a putea
constitui o restituire în bani a valorii bunului expropriat. Sub acest aspect,
cum a statuat şi instanţa supremă (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă,
decizia nr. 1423 din 16 aprilie 1999, publicată în Buletinul jurisprudenţei,
Culegere de decizii pe anul 1999, pp. 74-76), la calculul cuantumului
despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se
vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea
administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după
caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate
de acestea.
În
materia exproprierilor, soluţionarea cererilor de expropriere precum şi
întinderea despăgubirilor sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază este
situat imobilul propus spre expropriere. Prin aceste sentinţe judecătoreşti se
constată creanţe certe, lichide şi exigibile, reprezentând despăgubiri acordate
proprietarilor de imobile expropriate, astfel statul sau unităţile administrativ-teritoriale
care dobândesc prin expropriere dreptul de proprietate publică asupra acestor
imobile au obligaţia, potrivit art. 21 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 a
administraţiei publice republicată, de a înscrie în bugetele locale sau în bugetul
de stat, după caz, aceste creanţe reprezentând despăgubiri.
Proiectul
de lege vorbeşte în continuare de atribuirea directă de către titularul
dreptului de administrare asupra imobilelor expropriate către titularul
licenţei de exploatare a dreptului de concesiune asupra imobilelor expropriate.
Se are în vedere din nou o „procedură specială” nereglementată, tocmai pentru a
se facilita şi a se evita stipulaţiile legale referitoare la darea în
concesiune.
Mai mult
decât atât, conform proiectului de lege, Art. 62 alin. 11
Titularul
licenţei de exploatare are obligaţia de a începe lucrările de construcţii
necesare pentru desfăşurarea activităţilor miniere în termen de cel mult 3 ani
de la data finalizării procedurii de expropriere.
Conform Legii
nr.33/1994, art. 35, termenul în care trebuie să se înceapă lucrările este
de un an, prevăzându-se că, dacă lucrările nu au fost începute, foştii
proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare
de utilitate publică.
Din nou
are loc modificarea dispoziţiilor legale în favoarea RMGC, şi mai mult decât
atât, proiectul de lege nici măcar nu prevede o sancţiune pentru situaţia în
care lucrările nu ar începe în trei ani.
În
concluzie, în absenţa declarării utilităţii publice conform unei proceduri
stabilite prin lege, în condiţiile reprezentării Statului printr-o entitate
privată şi ale restrângerii rolului instanţei de judecată, procedura de
expropriere propusă este neconstituţională şi inadmisibilă într-un stat de
drept.
B7.
Limitarea în timp a procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului
pentru planurile de urbanism aferente zonelor miniere aduce atingere dreptului
publicului de a participa la luarea deciziei
Art. 5
pct II 3 propune ca
În
măsura în care sunt necesare potrivit legii, procedurile de evaluare de mediu
cu privire la planurile de amenajare şi/sau documentaţiile de urbanism
referitoare la zonele aferente proiectelor miniere, conform legislaţiei în
vigoare, se vor efectua în termen de maxim 3 luni de la formularea cererii privind
emiterea avizului
de mediu, sub condiţia depunerii documentelor şi
informaţiilor solicitate de autoritatea competentă.
Procedura
de evaluare a impactului asupra mediului pentru planuri şi programe (evaluarea
strategică de mediu) este reglementată de Hotărârea de Guvern 1076/2004. De
asemenea, Protocolul privind evaluarea strategică de mediu la Convenţia privind
evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier adoptată la Espoo
la 25 februarie 1991 (numit în continuare ‚Protocolul’), semnat de 35 de
guverne şi de Comunitatea Europeană în mai 2003 la Kiev a intrat în vigoare la
11 iulie 2010. Acest tratat internaţional a fost ratificat de România prin
Legea nr. 349 din 11 noiembrie 2009, prin urmare România are obligaţia de a
adopta măsuri legislative şi administrative de aplicare a protocolului, printre
care se află şi adaptarea procedurii naţionale de efectuare a evaluării
strategice de mediu.
Conform Protocolului, evaluarea strategică de mediu este o
procedură complexă care presupune
Evaluarea posibilelor efecte asupra mediului, inclusiv
asupra sănătăţii, care implică
definirea domeniului unui raport de mediu şi elaborarea lui, desfăşurarea
participării şi consultării publicului, precum şi luarea în considerare a
raportului de mediu şi a rezultatelor participării şi consultării publicului în
cadrul unui plan sau program.
Chiar şi
cea mai puţin complexă procedură de evaluare strategică de mediu durează între
8 şi 12 luni, deoarece, aşa cum am arătat mai sus, presupune întocmirea unui
raport de mediu, analizarea acestuia de autorităţile interesate, consultarea
publicului în toate etapele luării deciziei. Cu atât mai mult în cazul unor
operaţiuni miniere la scală largă implicând folosirea cianurilor şi utilizarea
unor suprafeţe mari de teren, care au prin însuşi efectul legii un impact
semnificativ asupra mediului transfrontalier (caz în care este obligatorie
consultarea statelor vecine potenţial afectate), procedura de evaluare
strategică de mediu poate dura ani de zile. Pentru a exemplifica, în cazul
exploatării miniere în carieră deschisă pe bază de cianuri propuse în
localitatea Certejul de Sus, Jud. Hunedoara, de către compania Deva Gold S.A.,
evaluarea strategică de mediu a început în 31.10.2007 şi a fost finalizată în
14.06.2012.
Reducerea
unei proceduri atât de complexe la cel mult 3 luni de la efectuarea cererii de
către compania minieră este în mod evident şi o limitare drastică a termenelor
de participare a publicului interesat/ afectat la luarea deciziei, principiu
fundamental prevăzut de Protocol şi de Hotărârea de Guvern 1076/2004.
Limitarea
în timp a acestei proceduri avută în vedere de proiectul de lege este în primul
rând nemotivată. Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de lege nu
conţine nicio justificare pentru care termenele în care această procedură
trebuie finalizată şi deci în care publicul poate participa ar trebui atât de
drastic reduse.
Reducerea
termenelor în care publicul poate participa pune organizaţiile şi publicul
interesat într-o imposibilitate efectivă de a se informa asupra planului
propus, de a colecta informaţii tehnice şi independente de titularul planului
privind posibilele efecte ale planului asupra mediului şi sănătăţii şi de a
formula comentarii tehnice şi pertinente privind impactul preconizat al
planului.
‘Posibilitatea
de a participa’ la care se referă Protocolul este un drept concret şi efectiv,
nu iluzoriu şi teoretic. Trebuie avută în vedere şi aplicarea prevederilor
Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei
şi accesul la justiţie în probleme de mediu (Convenţia Aarhus), respectiv
pilonul II - participarea publicului la luarea deciziei în probleme de mediu.
În mod
evident, posibilitatea de a participa este condiţionată de acordarea unor
intervale de timp suficiente şi rezonabile astfel încât publicul să aibă destul
timp pentru a studia informaţiile referitoare la plan/program şi a-şi forma o
opinie. În cazul de faţă, durata de 3 luni la care se limitează procedura de
evaluare strategică de mediu, şi deci şi participarea publicului, este total
nerezonabilă şi o abatere de la principiile Protocolului precum şi ale
Convenţiei de la Aarhus.
B8.
Posibilitatea RMGC de a reloca un monument al naturii încalcă obligaţia
statului de protejare a unor bunuri ale patrimoniului natural de interes
naţional
Art. 8 al proiectului de lege prevede
Prin
excepţie de la prevederile art. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, RMGC va reloca monumentul
naturii „Piatra despicată”, în scopul protejării acestuia. După finalizarea
procedurilor de relocare, regimul de protecţie se transferă asupra noului
amplasament şi încetează cu privire la amplasamentul iniţial.
OUG
57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice transpune în legislaţia internă
prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi
ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a
speciilor de floră şi faună sălbatice.
Conform
Art. 6 al OUG 57/2007
Instituirea
regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte
obiective, cu excepţia celor care privesc: a)asigurarea securităţii naţionale;
b)asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor; c)prevenirea unor
catastrofe naturale.
Iar
conform Art. 8
(1)Instituirea
regimului de arie naturală protejată se face:
[…]
b)prin
hotărâre a Guvernului, pentru rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale,
zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, geoparcuri,
arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;
Noţiunile
de relocare a unui monument al naturii, proceduri de relocare sau regim de
protecţie al amplasamentului nou/iniţial la care proiectul de lege face
referire nu sunt prevăzute de OUG 57/2007 şi nici de legislaţia conexă privind
regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei
şi faunei sălbatice. Cu atât mai puţin reprezintă măsura de “relocare” a unui
monument natural o măsură de protejare a acestuia.
Noţiunile
sunt, de asemenea, nedefinite în ansamblul reglementărilor propuse. Prin
urmare, limbajul folosit nu este unul juridic, fiind prin urmare neadecvat unei
propuneri legislative.
Folosirea
unor termeni vagi, neconsacrați în domeniul de activitate la care se referă
reglementarea propusă, duce la încălcarea normelor de tehnică legislativă
prevăzute de Legea 24/2000, Art. 36 (1), porivit cărora Actele normative
trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis,
sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc
dar şi
ale Art. 37 (2) potrivit cărora
Dacă o
noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite,
semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie,
în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului
respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.
Prevederea
ca regimul de protecţie al amplasamentului iniţial să se transfere asupra
noului amplasament pe care este „relocat” monumentul natural este o nouă
ingerinţă nepermisă în atribuţiile exclusive ale autorităţii administrative –
în acest caz Guvenul – de a stabili prin hotărâre regimul de protecţie al
monumentelor naturii.
C. Alte dispoziţii propuse de proiectul de lege prin
care se creează diferenţieri nepermise ale titularilor de licenţe miniere faţă
de alţi operatori economici şi se încalcă principiul constituţional al
egalităţii în faţa legii
Dispoziţiile
arătate încalcă principiile statuate în art. 16 alin. 2 din Constituţie,
deoarece stabilesc prin actul normativ propus diferenţieri nejustificate între
titularii licenţelor de exploatare din industria mineritului şi alţi operatori
economici din alte ramuri. Pe de altă parte, aceste înlesniri pot fi
considerate ajutoare de stat, interzise prin Tratatul asupra UE.
C1. Art.
5, pct. II. 3, alin. 2)
Procedura
de evaluare de mediu cu privire la planurile de amenajare a teritoriului şi/sau
la documentaţiile de urbanism referitoare la zonele care includ perimetre
miniere va putea fi efectuată şi concomitent sau ulterior procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului cu privire la proiectele miniere.
Potrivit
Legii 350/2001 şi Hotărârii de Guvern 1076/2004, după parcurgerea procedurii de
evaluare strategică de mediu şi a obţinerii tuturor avizelor prevăzute de lege,
pentru propunerea de plan de urbanism zonal (PUZ) făcută de iniţiator, precum
şi după aprobarea în consiliul/consiliile locale a planului urbanistic zonal,
se poate trece la elaborarea propunerii de proiect care respectă întocmai
reglementările aprobate prin PUZ, implicit şi la faza de evaluare a impactului
asupra mediului.
RMGC nu
deţine la momentul de faţă un asemenea plan urbanistic zonal pentru zona de
dezvoltare industrială care să corespundă propunerii de proiect minier precum
şi cadrului legal actual. Prin certificatul de urbanism nr. 47 din 22 aprilie
2013, Consiliul Judeţean Alba a solicitat RMGC întocmirea unui asemenea PUZ
pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană.
RMGC a
început însă procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru
proiectul minier încă din decembrie 2004, nefinalizată la momentul de faţă,
prin urmare reglementarea propusă prin proiectul de lege vine ca o „rezolvare”
a acestui impediment legal în procedura de autorizare a RMGC.
C3. Art.
5 pct II. 4, alin. 2
Perioada
de valabilitate a autorizaţiei de construire este de 36 de luni de la data
emiterii, interval în care titularul licenţei de exploatare este obligat să
înceapă lucrările de construcţii autorizate.
În timp
ce orice autorizaţie de construire are (potrivit Legii 50/1991, Art. 7, pct. 5)
o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în
care deţinătorul este obligat să înceapă lucrările, RMGC poate începe lucrările
în termen de 36 de luni de la data emiterii autorizaţiei de construire,
autorizaţia sa fiind valabilă pe termen nelimitat.
C5. Art.
5, pct. IV
Terenurile
forestiere aflate în perimetrul proiectelor miniere declarate de utilitate
publică şi de interes public naţional deosebit pot fi incluse, după caz, în
intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale [...] În vederea
implementării proiectelor miniere, titularii licenţelor de exploatare pot
dobândi drepturi reale asupra terenurilor aflate în cadrul perimetrelor
miniere, fără a se urma procedurile prevăzute de art. 45 alin. (5) şi
următoarele[…]
Se
propune astfel o excepţie de la art. 7 alin. 4 din Legea nr. 46/2008 privind
Codul Silvic, excepţie prin care se permite includerea în intravilanul unităţilor
administrativ-teritoriale a terenurilor forestiere aflate în perimetrul
proiectelor miniere declarate de utilitate publică şi interes public naţional
deosebit.
Excepţia
este lipsită de coerenţă, având în vedere faptul că art. 7 alin. 4 din Legea
nr. 46/2008 vorbeşte de interzicerea includerii pădurilor în intravilan,
iar proiectul de lege are în vedere terenurile forestiere. De altfel, potrivit art.
9 alin 1 al Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
actualizată şi Anexei în care se stabilesc care bunuri fac parte din domeniul
public al statului (I pct. 4), terenurile forestiere fac
parte din domeniul public al statului, iar pentru a le include în
domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale este nevoie de o
hotărâre a Guvernului.
Potrivit
art. 45, alin. 5 din Codul Silvic, coproprietarii şi vecinii
proprietarilor de fond forestier au un drept de preemţiune la cumpărarea de
terenuri din fondul forestier aflat în proprietate privată. Prin completarea
propusă de proiectul de lege se stabileşte că titularii licenţelor de
exploatare pot dobândi drepturi reale asupra acelor terenuri aflate în cadrul
perimetrelor miniere, fără a se ţine cont de dreptul de preemţiune al
coproprietarilor şi vecinilor, ceea ce duce la o încălcare a dreptului de
proprietate, stabilit prin Constituţie la art. 44, prin restrângerea
nejustificată a garanţiilor oferite. Acest articol încalcă atât prevederile
art. 136 din Constituţie, referitoare la proprietatea publică, cât şi
dispoziţiile art. 35 şi 36 din Codul Silvic, lege cu valoare superioară.
C6. Art.
7, alin.2
În cazul
evidenţierii întâmplătoare de patrimoniu arheologic, lucrările de construire în
zona/perimetrul cu patrimoniu arheologic evidenţiat se suspendă în vederea
efectuării de cercetări arheologice, fără a se suspenda autorizaţia de
construire şi fără a se afecta dreptul RMGC de a executa lucrările necesare
activităţilor miniere pe restul suprafeţei de teren ce face obiectul
autorizaţiei de construire.
Potrivit
art. 5, alin 16 al OUG 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic, în
cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, până la
descărcarea de sarcină arheologică, autorizaţia de construire se suspendă.
În cazul
RMGC, prin art.7, alin.2 din proiectul de lege propus, autorizaţia de
construire rămâne în vigoare, iar companiei nu îi este afectat dreptul de a
executa lucrări miniere pe restul suprafeţei de teren ce face obiectul
autorizaţiei de construire. Se creează astfel premisele distrugerii unor bunuri
susceptibile de a face parte din patrimoniul arheologic, situate în imediata
vecinătate a punctelor în care se desfăşoară lucrări de cercetare arheologică,
prin continuarea în acele zone a lucrărilor ce fac obiectul autorizaţiei de
construire.
C7. Art.
7, alin. 3
Cercetarea
arheologică preventivă a terenurilor cu patrimoniu arheologic reperat se va
realiza anterior solicitării autorizaţiei de construire pentru terenurile
respective. Autorităţile competente vor emite autorizaţiile de construire numai
după depunerea de către RMGC a rapoartelor de cercetare arheologică, în care
sunt consemnate rezultatele cercetării de salvare prin înregistrare a
patrimoniului arheologic, la Ministerul Culturii şi/sau serviciile publice
deconcentrate ale Ministerului Culturii, după caz.
Se
permite, prin urmare, RMGC să nu obţină certificate de descărcare de sarcină
arheologică pentru zonele cu patrimoniu arheologic reperat (zone delimitate
conform legii în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza
informaţiilor sau a studiilor ştiinţifice care atestă existenţa subterană sau
subacvatică de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din
patrimoniul cultural naţional). Singura obligaţie care subzistă, potrivit
articolului, în sarcina RMGC, este cea a realizării cercetării arheologice
preventive a terenurilor cu patrimoniu arheologic reperat.
În absenţa unui certificat de descărcare de sarcină arheologică
(care se supune, de regulă, aprobării Comisiei Naţionale de Arheologie), se
creează toate premisele eliberării unui act administrativ autorizaţie de
construire cu exces de putere, adică fără fundament legal şi ştiinţific.
