de
Puteţi spune că la un dezastru nu există nici un fel de alchimie. Dezastrul e dezastru şi cu asta basta. Va trebui să mă justific. Un premier şi un ministru au desecretizat, pe răspunderea primului, contractul Roşia Montană. Super.
Am ascultat, apoi am citit. Un obicei stupid în zilele noastre. Deprimant, dacă mă gândesc că astfel am observat un filon întreg de dezacorduri aritmetice. Multe cifre din planul de afaceri prezentat de guvern nu se potrivesc cu datele oficiale de pe site-ul companiei canadiene.
Guvernul calculează valoarea aurului la 1.500 de dolari uncia, RMGC la 900. Iar preţul la zi este 1.300… Guvernul se jură că extrage o cantitate, RMGC alta.
Dacă este să de referim la tone, diferenţa este 4. Dacă este să ne referim la uncii, diferenţa este 3. Milioane.
Nu am înţeles care sunt garanţiile de mediu. Guvernul zice că sunt 25 de milioane de euro, din calcule ies 78 milioane de euro. Oricum, o catastrofă cu cianuri „costă” între 200 şi 400 milioane de euro aşa că nici nu mai are importanţă. Şi aşa mai departe. Guvernul vorbeşte de mii de locuri de muncă, ceilalţi doar de sute.
Una peste alta, desecretizarea a fost aşa de amplă că nu am apucat să ne lămurim nici cum stă treaba cu licenţa de exploatare.
Mai departe. Pentru curioşi mai recomand o lectură: evoluţia acţiunilor Gabriel Resorces la bursa din Toronto. Aici e … superacţiune. Urcă şi coboară cotaţiile ca în montagne-russe. Şi aici îmi puteţi spune că aşa e la bursă, asta fac acţiunile de obicei. Sigur, numai că nu văd rostul cotării la bursă a unei companii care nu se ocupă cu nimic, doar aşteaptă o undă verde de la un guvern ca să-şi înceapă activitatea.
Din păcate sunt multe probleme în chestiunea Roşia montană. Cum ar fi implicarea în afacerea românească a unuia dintre cei mai bogaţi mineri israelieni, pardon cetăţeni am vrut să zic, Beny Steinmetz. Povestea lui este una înălţătoare, o pildă pentru cei curajoşi, dacă ar fi să-i dăm copy-paste celui mai baron dintre miniştri, domnul Dragnea. La începutul anilor 80, Beny şi-a deschis un birou la Antwerp, în Begia. Era ucenic în comerţul cu diamante, peste drum de sediul De Beers, gigantul pieţelor preţioase. Sunt convins că ştiţi deja cum în lumea comerţului cu diamante sunt bineveniţi toţi pasionaţii din domeniu… Aşa că Beny, în doar 10 ani, a devenit partener cu De Beers. Pesemne că s-au simţit onoraţi.
Deci, Beny şi-a deschis mine în Angola, Botswana, India, Guineea, mai nou în Sierra Leone. Acuzaţiile că face parte din reţeaua supranumită „diamante sângeroase” veneau, categoric, din partea unor invidioşi. Mai ales cele prin care era arătat cu degetul că ar susţine financiar o unitate specială a armatei israeliene care ar fi masacrat 30 de palestinieni în fâşia Gaza, în 2009. Prostii. Cum să facă aşa ceva? Ultima sa investiţie s-a petrecut în Sierra Leone, în cea mai mare mină de diamante de acolo. Statul african a fost devastat de un război civil feroce, la începutul anilor 90. Acum, Beny este prezentat de presa de acolo drept un civilizator, un investitor modern. Vi se pare cunoscut scenariul? Şi în România este un admirator al tradiţiilor din minerit. În special a celor din Munţii Apuseni.
Deci, acum mă credeţi pe cuvânt că la Roşia Montană vorbim de alchimie? Punem o parte corupţie, adăugăm două părţi de incompetenţă, un strop de dragoste din partea investitorilor, doi stropi de profit, aritmetică pură şi un catalizator bursier. Rezultă cianură, pe care o bem. Noroc bun.
