2013-09-24

Mina de aur de la Certej

Dat fiind presiunea exercitat de mișcările și potestele civililor  asupra interzicerii exploatării cu cianură de la Roșia Montana a can eclipsat celalalte exploatări din Quadrulaterul de Aur din Munții Apuseni. Așa se explică că ”în liniște” au pornit acțiuni pentru a obține aprobările și cei de la Certej! Aici toate lumea vorbea de existența unei cantități mare de wolfram în zăcămintele din jururl Certejului. 
Cum exploatarea de la Săcărămb - care este foarte aproape de Certej cca 3-5 km - a fost oprit cercetările s-au axat pe zăcămîntul de la invecinătate. Astfel a apărut ELDORADO GOLD CORP care a cam făcut totul la Centrala Minieră Deva să profite de scandalul de la Roșia Montană și a reușit să obțină un aviz de la Agenția de Mediu din Timișoara știind că acesta nu avea dreptul de avizare pentru ce este în subsol!
Cu buna știință a dat publicității avizul celor de la Timișoara cu toate că puteau observa că nu-i corect și legal ce au în mână...
Mai jos vă dăm fotografiile făcut în zonă ca să vedeți că si acolo avem probleme serioase ce EGC nu v-a putea rezolva în timp util. 
Și aici trebuie să se obțină descărcarea istorică. Se cam știe că în jurul exploatării există zone cu energii ieșite din comun, care pot atesta anomalii magnetice de proporții(posibil din cauza zăcământului bogat) .
Unii chiar cred că aici este o poartă energetică care poate fi deranjat cu exploatare și care defapt are o istorie foarte interesantă! Istorie care are rădăcină mult mai veche  - de peste 4000 de ani - și poate fi socotit că strămoșii noștrii daci au avut un alt loc de cult, mai important decât cel din Munții Orăștiei și care a fost acoperit de păduri și așteaptă să fie ”eliberat”... Existență unor anomalii poate atesta însăși locul numit ”Pădurea Albă” și faptul că biserică de la Săcărâmb care a fost lovit de un trăsnet imediat după ce a fost terminat. Lucru inexplicabil dacă se știe că mai există biserici în zonă și nu au avut probleme.
Dar să vedem ce a fost în anul 2011 cănd domnul Borbely era considerat obstacolul principal pentru demararea lucrărilor:
”Incertitudini in privinta exploatarii aurului
Decizia privind revitalizarea mineritului in zona Certej se afla la acesta data pe masa ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Practic, avizul Ministerului Mediului ar fi cel care ar da posibilitatea investitorilor de a demara lucrarile de deschidere a exploatarilor miniere in zona. Cu toate acestea, prezent la Deva, ministrul Mediului,Laszlo Borbely, a dat de inteles ca nu exista prea multe sanse ca in viitorul apropiat investitorii sa primeasca "unda verde" de la minister. " Solicit investitorilor care doresc sa exploateze minereu in aceasta zona sa indeplineasca conditii impuse de cele mai bune practici pentru minerit din Uniunea Europeana. Fara un studiu de impact asupra mediului nu scapa nimeni", a precizat Borbely. Vestea buna pentru minerii din Brad si Certej vine insa de la directorul DevaGold, Nicolae Stanca, care a precizat ca aceasta companie detine cea mai performanta tehnica de exploatare a aurului din Europa. Astfel se poate spune ca perspectiva redeschiderii minei de la Certej exista. "Societatea se afla in procedura de avizare si speram ca acest lucru sa se incheie in viitorul apropiat. Folosim o tehnologie de ultima generatie, care nu va polua zona respectiva", a precizat Nicolae Stanca.”
De atunci a trecut ceva vreme și s-a schimbat și Guvernul, care acum ne cam vrăjește cu tot feluri de sloganuri pentru a da drumul la lucrări, care defapt au si început la fel ca în Roșia Montana. 
Dar trebuie făcut încă o precizare: apa din părăul care curge prin și de la Certej de la gura de vărsare în Mureș cca 4 - 5 km are pH-ul foarte scăzut. Dacă la intrarea în Certej pârâul a avut un pH de cca 3,9 în punctul susnumit încă avea numai 4,8 adică era acidic. Pârâul vine de exploatare veche, unde stația de epurare a apei a fost complet desfăcut... ca apoi să dispare de tot la depozitele de fier vechi.
Cine se uită de pe șoseaua A1 în dreptul Devei se poate vede că se fac pregăriri de deschidere unui drum technologic care v-a face legătură cu exploatarea de suprafață de la mina de aur și argint.   

Sipos Zoltán
The Certej Gold Mine has been shut down in 2006, but it is bound to be reopened in a few months....See more


IMG_3967
Sipos Zoltán

IMG_3979
Sipos Zoltán

IMG_3982
Sipos Zoltán

IMG_3996
Sipos Zoltán

IMG_4000
Sipos Zoltán

IMG_4003
Sipos Zoltán

IMG_4020
Sipos Zoltán

IMG_4011
Sipos Zoltán

IMG_4012
Sipos Zoltán

IMG_4016
Sipos Zoltán

IMG_4022
Sipos Zoltán

IMG_4024
Sipos Zoltán

IMG_4026
Sipos Zoltán

IMG_4029
Sipos Zoltán

IMG_4028
Sipos Zoltán

IMG_4037
Sipos Zoltán

IMG_4039
Sipos Zoltán

IMG_4043
Sipos Zoltán

IMG_4047
Sipos Zoltán

IMG_4057
Sipos Zoltán

IMG_4058
Sipos Zoltán

IMG_4061
Sipos Zoltán

IMG_4062
Sipos Zoltán

IMG_4072
Sipos Zoltán

IMG_4076
Sipos Zoltán

IMG_4078
Sipos Zoltán

IMG_4082
Sipos Zoltán

IMG_4087
Sipos Zoltán

IMG_4088
Sipos Zoltán