Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta, luni, într-o conferință de presă ținută la Cotroceni, să retragă proiectul de lege privind exploatările de la Roșia Montană pentru că este neconstituțional și riscă să creeze un “dezastru”. Șeful statului l-a catalogat pe Ponta drept un prim-ministru mincinos și laș care nu-și asumă răspunderea și guvernează precum o făcea Adrian Năstase.
Băsescu precizează că nu se alătură niciunei tabere – pro-minerit și anti-minerit cu cianuri – dar că își păstrează poziția exprimată până acum, anume pentru folosirea propriilor resurse.
- Jurisprudența CCR spune că nu se poate atribui prin lege un contract
- am prevenit public guvernul asupra neconstituționalității acestui proiect de lege. De ce am simțit nevoia să-l atenționez public: această lege a fost declanșatorul disputelor publice între cei care optează pentru exploatare și cei care optează pentru neexploatare. Riscul este ca timp de încă o lună și jumătate această dispută din societatea românească să continue pe baza faptului că avem în parlament o lege iar după 2 luni constatăm că ceea cea au votat parlamentarii să fie declarat neconstituțional
- am văzut că Victor Ponta a mai spus că s-au făcut privatizări prin lege. Așa este, deși aici nu vorbim despre privatizare. Este vorba de privatizarea Petrom. A fost un set de două OU transformate în lege și o lege toate promulgate de președintele Iliescu. Este opțiunea președintelui dacă o trimite la CCR sau nu. Iliescu nu a trimis-o, de aceea nu există nu refuz. Cu certitudine ar fi fost respinse de CCR
- din păcate dl Victor Ponta îmi atribuia mie… o minciună caracteristică lui, dar el dacă nu minte nu poate să facă politică. Privatizarea Rompetrol. A fost o OU emisă de Tăriceanu în 1998, ordonanța 68. Și în sfârșit o a doua ordonanță care viza privatizarea Rompetrol
- premierul nu se limitează doar la această încălcare a constituției, prin anexarea contractului la lege. Putem constata că prin lege se modifică licența. Este un atribut al executivului și nu al Parlamentului. RMGC primește dreptul de a face exproprieri ceea ce este neconstituțional. Un lucru extrem de grav, prin această lege se permite ca ANRM să prelungească licența până la 20 de ani, deși legea permite prelungiri de până la maxim 5 ani. Este de asemenea o încălcare pentru că statul are obligația de a supraveghea proprietatea publică.
- tot prin lege se face reconfigurare perimetrelor adiacente. Preluarea atribuțiilor ANRM. Toate acestea m-au făcut să afirm că legea este neconstituțională. Nu voi sta spectator ca dl. Iliescu.
- părerea mea este că Ponta a mizat pe o majoritatea largă în Parlament, că va trece repede legea, a încercat un joc de tip CFR Marfă. Atunci voia aviz de la CSAT acum vrea să-i promulge președintele legea. Un premier trebuie să-și asume responsabilități. Poziția mea cu privire la neconstituționalitate nu înseamnă schimbarea punctului meu de vedere.
- toată disputa este legată de două abordări, amândouă în mod egal incorecte. Unii susțin locuri de muncă, alții spun că cianurile or să ne otrăvească pe toți. Ambele sunt incorecte. Problema RM trebuie analizată în interiorul unor politici generale. Eu cred că putem crea locuri de muncă și venituri prin reluarea mineritului acolo unde avem resurse metalifere de gen cupru și uraniu. Independența energetică. Fie că vorbim de gaze de șist fie că vorbim de țiței din Marea Neagră.
- În acest condiții cred că cea mai bună soluție este ca Guvernul să retragă proiectul din Parlament. E nevoie de lege pentru modificare redevenței.
- Ponta trebuie să scape de lașitate ca fie prim ministru și trebuie să mai renunțe la șmecherie. România nu-i ușor de condus. Mă întrebam ce dacă ar fi fost dacă Ponta era premier în momentul de vârf al crizei. Nu știu dacă o scoteam la capăt.
- Antonescu știe foarte bine că e neconstituțional proiectul de lege. Știe de pe acum. De cât să spună aprobăm nu aprobăm ca să vadă de e grup se lipește mai bine îi spune lui Ponta s-o ia înapoi, trimite-l pe Șova să ți-o lase la birou și să nu se mai întoarcă la Guvern. Este legea acestui ministru profund incompetent. Cum a putut să dea un asemenea proiect Guvernului.
- Riscul este tensionarea la maxim a societății atâta timp cât proiectul se află la Parlament și după o lună jumătate de două de proteste vom afla că legea este neconstituțională. Ar fi un dezastru. Ce ar mai înțelege societatea.
- intervenția mea a vrut să fie un ultim apel la premier să renunțe a se juca cu societatea românească în mod politicianist. Băieții de la RMGC i-au dat-o lui Șova, Șova i-a dat-o lui Ponta, i-a uite ce lege avem șefu, rupem gura târgului. Și Ponta a luat-o ca să scape de răspundere.
- poate dacă nu lua decizia să nu-mi răspundă la telefon, era altceva.
- prima soluție este ca proiectul să fie cunoscut de toți. Nu există minerit fără dezavantaje. Toate părțile să cunoască toate avantajele și dezavantajele și să vedem până unde merge societatea cu acceptarea unor riscuri privind mineritul.
- e un soi de reacție ecologistă întârziată. Au fost vocali în 60-70, n-au câștigat lupta cu nevoia de dezvoltare. Ce s-ar fi făcut Italia dacă ecologiștii aveau câștig de cauză, pentru că Italia e un monument. Nu exclud posibilitatea ca ecologiștii plin de eșecuri din restul Europei să găsească românia drept un poligon în care să încerce ce nu a reușit în țările lor.
- când vezi oameni îngrijorați de președinte, de premier, de Șova de Tăriceanu de Berceanu, de cei care au moșit proiectul.
- n-am mai mers la Roșia Montană că a mers premierul și atunci l-am felicitat
- tuturor le-am cerut să-și asume, au fugit. Chiar și cu Guvernul Boc.
- utilizarea celor mai moderne tehnologii. Dacă s-ar utiliza metodele din Suedia, de exemplu.
- s-au mai dat legi. S-au maid at legi că a fost tandemul Iliescu care făceau fix ce face Ponta acum. Este exact stitul de guvernare a lui Adrian Năstase, să se acopere și dedesubt să fie toate minunile. Numai că Ponta e mai puțin inteligent decât Năstase, asta e singura diferență.
- promulg legea maidanezilor fără rețineri dacă rămâne cum a trecut prin Parlament. Acum este un pericol pentru copii, bătrâni și oameni.
- rezervele de aur ale unui stat și le stabilește singur. Vom avea obligația să ne reducem rezerva valutară la 2% când intrăm în zona euro. Mă refer la cea valutară nu la cea de aur. Rețineți expresia: contra aurului se poate face emisiune de lei, dacă vom fi în zona euro se poate face emisiune de euro.
Comentarii
16 Sep 2013 Dilescu a spus:
Cu tupeul sau legendar si profitand de impotenta, prostia si incompetenta perechii de perusi ce conduc USL, corsarul chel, maestru 7 dan in alba-neagra, nu a ratat nici o ocazie sa puncteze si sa le aplice acestora numeroase suturi in dos si palme rase peste ceafa.
Si din chitaiala plapanda si neputincioasa a perusilor ne dam seama ca valul intunecat al fortelor oculte s-a asternut pe deplin asupra tarii asteia.
Nu numai ca n-au indraznit sa scape de matroz si de acolitii sai desi au avut o sustinere covarsitoare a poporului dar au ajuns sa-i sustina proiectele pe care le infierau din opozitie: gaze de sist, aur si cianuri, taxa auto, etc.
(...)
gabriel fara resurse a spus:
Sinteti prosti?
I-a zis lui ponta sa retraga proiectul din PARLAMENT (ii e frica sa nu cada acolo si sa-i dezamageasca pe prietenii lui de la rosia) si sa si-l asume pontescu singur (cum probabil a promis anu trecut lu americanu) si asa sa se faca proiectul SIGUR.
Cronicar a spus:
Ințepături prietenești și amicale între koabitaci! Cum se acuză ei, așa de ochii lumii, de luare de șpagă, de incompetență, de lașitate etc. Insă în particular își aranjează ploile cu RMGC, cu gazele de șist, cu eutanasierea câinilor și câte și mai câte. Se merită unul pe celălalt!